Sf. Hieron din Gὅreme – un ocrotitor al Cappadociei

Cappadocia, prin fascinantele ei peisaje – această regiune reprezintă una dintre cele mai impresionante situri din patrimoniul mondial UNESCO – este un adevărat reper în arta  şi civilizaţia creştină bizantină. Ea reprezintă  nu doar o destinaţie turistică datorită  peisajului unic, cu o dimensiune paradisiacă, pe care îl oferă, ci şi un loc  unde putem admira frumuseţea credinţei, prin  pictura  bizantină din bisericile rupestre, este, înainte de toate, amintirea  unei frumoase pagini de istorie  a creştinismului.

Printre sfinţii care s-au născut şi au trăit în Cappadocia un loc aparte îl ocupă Sf. Hieron, a  cărui pomenire  se săvârşeşte în ziua de 7 noiembrie în fiecare an.

Cultul Sf. Hieron este atestat pentru prima dată de hagiograful bizantin Cyrille de Scythopolis în lucrarea sa Viața Sf. Euthimie.

Având în vedere că Sf. Hieron este considerat patronul și ocrotitorul sfânt al localității Göreme, unde sunt atât de numeroase urme ale civilizației creștine din primul mileniu al erei noastre, să urmărim în rândurile ce urmează câteva repere hagiografice.

Potrivit informației transmise de Acta Sanctorum, Hieron nu s-a născut în Korama – Göreme, ci în Tyana – gr. Τύανα, veche așezare foarte aproape de localitatea Niğde, atestată încă din vremea stăpânirii hitite. Și Syméon Métaphraste susține că Sf. Hieron s-a născut în Tyana.

În ceea ce privește data nașterii lui Hieron se știe doar cu aproximație că s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, iar mama sa, pioasa Stratonika, deși oarbă, i-a oferit o aleasă educație creștinească. Fiul ei Hieron, la rândul lui a fost plin de râvna Sfintei credințe creștine slujindu-și mama cea oarbă cu desăvârșită dragoste de fiu. Hieron nu a fost numai un bun creștin ci și prin înfățișarea sa era un tânăr foarte bun pentru a sluji în armata bizantină. În timpul împăratului Dioclețian (284 -305) și a co-imperatorului Maximian o mare armată condusă de Lyzias a descins în Cappadocia pentru a-i eradica pe creștinii din zonă, și să recruteze oameni sănătoși și puternici pentru armata imperiului.

Ajuns în zonă, Lyzias l-a întâlnit pe Hieron care se ocupa printre altele și cu viticultura.  Apreciindu-i puterea fizică și dexteritatea i-a ordonat să se înroleze în armata împăratului Dioclețian. Multe erau motivele pentru care Hieron nu a vrut să se înroleze în armata imperială, dar două erau cele mai importante. Unul dintre acestea era că nu putea să-și lase mama cea lipsită de lumina ochilor singură neajutorată, și al doilea motiv era că el și-a dat seama că în calitate de soldat ar fi fost obligat să aducă jertfe idolilor la care se închinau mai marii imperiului. Hieron desigur știa și înțelegea în mod direct pilda Evangheliei din ultima duminică din perioada pascală – Duminica a VI – a după Paști – Vindecarea orbului din naștere – pildă care ne arată că mai mare boală este necredința sau orbirea spirituală decât orbirea trupească sau fizică și că mai ușor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească, a necredinței. Hieron, prin educația creștinească primită de la mama sa Stratonika, avea în sufletul său o lumină aparte cu ajutorul căreia a putut să vadă invidia întunecată a necredinciosului Lyzias față de cei ce-L iubeau pe Iisus Hristos Lumina Lumii.

Lyzias sosi, așadar, în oraș și ordonă lui Hieron și altor tineri din oraș să se înroleze în armată. La acest ordin, Hieron i-a răspuns lui Lyzias că nu va sluji unui împărat care a persecutat creștinii.

Când au încercat să-l captureze cu forța și să-l ducă la Lyzias, Hieron a luat un baston și a început să bată soldații care fuseseră trimiși să-l prindă. Rușinați că au fost învinși de un singur om, soldații romani s-au împrăștiat. Acest lucru nu putu să fie trecut cu vederea de către Lyzias și ostașii lui.

Hieron s-a retras apoi împreună cu alți 18 creștini într-o peșteră, iar la sfatul lui Cyriacus, care a spus că nu este bine să opună rezistență autorităților romane și împreună cu recruții care deja erau pregătiți, au mers la Melitene vechea Malatya, în fața eparhului cetății. Având o viață îmbunătățită, în timp ce era pe drum spre Melitene, împreună cu ceilalți tineri, tradiția hagiografică ne spune că lui Hieron îi apăru în somn un bărbat îmbrăcat într-o haină luminoasă, strălucitoare, care i-a zis: Iată Hieroane, ție îți vestesc mântuire: tu în armata stricăciosului împărat nicicum vei lupta, ci vei alerga în lupta Împăratului Celui fără de moarte, pe care bine săvârșindu-o, vei fi încununat de Acela cu cununile nepieritoarei slave. La această tainică vedenie, inima lui Hieron se umplu de o bucurie ce nu se putea spune prin cuvinte.

Ajunși în Melitene, au fost cu toții aruncați în închisoare. Acolo Hieron, cu mult zel creștinesc, mai ales după vedenia avută, începu să-i întărească în credința lor pe cei ce erau cu el acolo aduși, cerându-le ca nici unul dintre ei să nu cadă, să reziste cu toții spre slava lui Dumnezeu și neîndoielnică dobândire a Împărăției, să rabde orice suferință s-ar ivi pentru ca astfel să arate că îi urmează lui Hristos. Și ascultându-l toți au mărturisit în fața lui Lyzias credința în Iisus Hristos. Tradiția hagiografică ne spune totuși că unul dintre cei ce erau împreună cu Hieron aruncați în închisoare, pe nume Victor, rudenia lui de sânge, înfricoșat și-ar fi „cumpărat” libertatea de la un Komentarisios, cerându-i să îl șteargă de pe lista celor condamnați, dăruindu-i în schimb toate proprietățile lui. Temnicerul Komentarisios a făcut așa, dar ajungând la casa lui, Victor a murit în împrejurări necunoscute chiar în ceasul în care Sf. Hieron era ucis în chinuri, pentru Hristos, împreună cu ceilalți. Astfel a pierdut Victor zadarnic, la ceasul cel de cumpănă, totul, căci el viața tot și-a pierdut-o și cu ea și trupeștile averi împreună cu prietenii toți; dar mai ales el a pierdut veșnicia. El a pierdut și cerul și pământul. În același ceas decisiv, însă, Hieron a câștigat totul. Căci nimeni nu s-a luptat să obțină trupul lui Victor, pe când mulți ar fi vrut și au luptat ca să obțină trupul lui Hieron.

Lyzias ceru din nou soldaților adunați la Melitene să aducă jertfă zeilor păgânătății. Dar Hieron și alți 32 soldați ce se aflau cu el au refuzat să aducă jertfă zeilor păgânătății, mai mult chiar ei au mărturisit din nou cu voce tare credința în Hristos. Plin de mânie pentru afrontul adus Lyzias a dat ordin ca soldații să fie bătuți, iar lui Hieron i-a tăiat brațul de la cot. După torturi crude, au fost aruncați în închisoare.

A doua zi, mai precis pe 7 noiembrie 298, tradiția ne spune că Hieron și ceilalți soldați, în drum spre locul de execuție, cântau Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului. Apoi au fost decapitați fără nici o milă unul câte unul, astfel numele lor fiind în acel moment înscrise în Cartea Vieții.

Chipul său a fost zugrăvit în loc de cinste în biserica Sf. Ioan din Güllüdere (913-920); apoi o altă reprezentare iconografică a Sf. Hieron poate fi văzută pe peretele stâng al structurii cunoscute sub denumirea de biserica veche în Tokali Kilise (950-960) din Gὅreme; Sakli Kilise sau Göreme No. 2 (sec. XI). Reprezentarea iconografică a Sf. Hieron pe pereții unor biserici din Cappadocia ne arată importanța pe care a primit-o în regiune, și că a fost și a rămas pentru credincioșii din zonă sfântul protector.

Vocația religioasă a regiunii dedicate în antichitate zeului Uranus – unul dintre zeii primordiali în mitologia greacă, reprezentând personificarea cerurilor, considerat Zeul cerului, a fost menținută prin cinstirea unui martir local și răsunetului pelerinajului la martyrionul sfântului Hieron.

„Corul Sf. Mucenici care strălucesc astăzi, cu lumină strălucitoare ați luminat Biserica neîncetat, de aceea acum când serbăm pomenirea voastră, o, Mântuitorul nostru, te rugăm ca pentru rugăciunile sfinților mucenici să ne scapi de necazurile de tot felul Multmilostive Dumnezeul nostru”.

Arhid. Vasile M. DEMCIUC