Monitorul de Suceava

Şerban îi acuză pe consilierii USL că nu îşi îndeplinesc obligaţiile de aleşi locali

Dan COMAN

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban, i-a acuzat pe consilierii locali ai USL că nu îşi îndeplinesc obligaţiile de aleşi locali. Şerban a precizat că reprezentanţii PSD şi PNL din deliberativul local au lipsit de la şedinţa extraordinară a Consiliului Local convocată pentru data de sâmbătă, 5 mai 2012, când a fost zi lucrătoare. El a arătat că pe ordinea de zi a şedinţei de sâmbătă era un proiect de hotărâre extrem de important, pentru concesionarea prin licitaţie publică a unor suprafeţe de teren din islazul comunal.

„Consider că deşi suntem în precampanie electorală, este obligaţia noastră faţă de cei care ne-au ales să ne face treaba până la sfârşitul mandatului. Sper ca această problemă să nu se repete şi la şedinţa din 10 mai, ultima şedinţă din acest mandat, în cadrul căreia vor fi dezbătute probleme importante pentru câmpulungeni”, a mai spus Gabriel Şerban.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Mai 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.