Dana HUMOREANU
Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a prezentat, prin intermediul unui comunicat de presă, proiectele pe care le au social-democrații pentru creșterea producției agricole prin modernizarea și extinderea sistemelor de irigații. Potrivit senatorului, este vorba despre investiții totale de 2,37 miliarde de euro în sistemul de irigații și energie verde în ferme.
Președintele PSD de Suceava, Ioan Stan, care candidează pentru un nou mandat de senator, afirmă că social-democrații au inclus printre prioritățile programului de guvernare 2025 -2028 măsuri concrete de susținere a agriculturii prin sprijinirea concretă a sistemelor de irigații.
Printre programele pe care PSD afirmă că le va implementa în următorii ani se numără: „Apă gratuită și energie subvenționată 50% pentru irigații”, care constă în alocarea a 100 de milioane de euro anual, de la bugetul de stat, pentru sprijinirea fermierilor pentru irigarea suprafețelor agricole pe care le administrează; „Modernizarea sistemului de irigații”, care presupune investiții de 500 de milioane de euro din fonduri europene, pentru achiziția de către fermieri de instalații mobile de irigații, sisteme de transport al apei și irigare cu energie verde; programul pentru energie verde în ferme, cu un buget mediu anual de 150 de milioane de euro pentru investiții în producția de energie electrică din surse regenerabile, cu sau fără stocare, pentru unitățile de producție din mediul agricol și al producției alimentare.
„Problemele generate de secetă se accentuează, iar hidrologii ne avertizează că situația va deveni și mai gravă în anii următori. Investițiile în irigații și energie verde sunt esențiale pentru fermierii noștri. PSD a făcut pași importanți în această direcție și va fructifica la maxim oportunitatea fondurilor europene", a declarat senatorul Ioan Stan, care a subliniat că PSD își propune pentru perioada 2025-2028, investiții totale de 2,37 de miliarde de euro în sistemul de irigații și energie verde în ferme. Obiectivul este creșterea suprafeței irigabile la 2,8 milioane de hectare și modernizarea sistemelor existente. „PSD a lansat programul <Apă în Câmpia Română>, proiect în valoare de un miliard de euro din bugetul de stat pentru adaptarea surselor de apă din lacuri și acumulări de apă și pentru continuarea lucrărilor pe primii 50 km ai canalului Siret - Bărăgan”, a arătat senatorul Ioan Stan.
Acesta a explicat și în ce constă energia verde din ferme, care va fi produsă cu ajutorul programului “Fotovoltaice pentru irigații”.
„Cu o investiție de 270 de milioane de euro din fonduri europene se vor instala panouri fotovoltaice pe canalele de irigații, astfel încât să asigure energia necesară pentru stațiile de pompare”, a afirmat președintele PSD Suceava
Senatorul Ioan Stan a mai spus că PSD va susține investițiile „pentru a transforma agricultura din România într-un sector competitiv și sustenabil, iar fermierii să simtă într-adevăr că sunt susținuți de statul român”.
Comandat de PSD - OJ SUCEAVA,
Executat de SC Interpress SRL
CMF 11240017