Monitorul de Suceava

Seat își dorește să revină în segmentul mini

 

Seat a ieşit acum cinci ani de pe segmentul celor mai mici maşini de oraş. Detaşarea de segmentul A s-a făcut după două decenii de experienţă cu două modele diferite, Marbella şi Arosa, ultimul scos din producţie în anul 2005, datorită cererilor foarte slabe. Este cunoscut faptul că Volkswagen a dat undă verde pentru producţia a trei noi vehicule de clasă mică, iar Seat urmează să profite din plin de noua platformă comună din care vor ”răsări” trei citadine.

Mai multe surse din interior sugerează faptul că producătorul iberic intenționează să lanseze noul minicar sub denumirea Arosa, un model mai vechi fabricat până în 2005. Acesta are foarte mari şanse să renască peste numai doi ani. Deoarece o titulatură nouă poate fi de cele mai multe ori un dezavantaj, Seat mizează și pe vechea denumire, în principal datorită „rezonanţei” sale în piaţa auto.

Aceleaşi surse mai afirmă că majoritatea oficialilor cu putere de decizie, susţin revenirea modelului Arosa şi prin prisma imaginii create de prima generaţie, care a cucerit peste 300.000 de clienţi numai în Spania.

Seat Arosa a fost lansat în 1997, pe o platformă comună cu Volkswagen Lupo. Producţia a încetat opt ani mai târziu.

Noua generaţie are foarte mari șanse să ajungă pe piață în 2011, spun mai multe surse din interior, ca o alternativă pentru Citroen C1 şi Fiat Panda. La fel ca şi în trecut, citadina Seat va fi oferită doar în versiunea de hatchback în trei uşi şi va afişa un design convenţional.

Cu o lungime de aproximativ 3,50 metri, viitorul Arosa promite să găzduiască în condiţii optime patru persoane în habitaclu. Gama de motorizări cu 3 cilindri, împrumutată de la omologul Volkswagen Up!, va aduce în atenţie două unităţi pe benzină şi una diesel de 1.2 litri.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Noiembrie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.