Florin PAIU
Un tânăr din Suceava care are în jur de 25 de ani, Marius Florin Mănălăcheoaiei, zis ”Mână”, cunoscut ca aghiotantul lui Cătălin Cimpoiași, zis ”Cimpa”, ambii dintr-un grup care acum ceva vreme a tot încercat să se impună prin acte de intimidare și chiar violență pe zona George Enescu din Suceava, a fost condamnat recent de Judecătoria Suceava la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 20 de zile de închisoare în regim de detenție.
Pedeapsa nu este încă definitivă, dar tânărul se află deja după gratii din luna februarie a acestui an, cumulând mai multe infracțiuni la regimul rutier.
Acesta va plăti în special pentru că a condus băut și fără permis, în condițiile în care avea permisul de conducere anulat și avea impus un termen de încercare din altă condamnare cu suspendare.
Pe 25 martie 2023, în jurul orei 20.00, polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au fost sesizați că pe strada Mircea Șeptilici, în apropiere de restaurantul Eden Garden, un autoturism avariat blochează o bandă de circulație.
La fața locului a fost identificat un VW cu avarii în partea din față în urma unui impact cu două plase de gard ale unui imobil și cu un copac. Cel de la volan nu mai era la fața locului, dar polițiștii aveau deja date despre cine a condus. Marius Florin Mănălăcheoaiei a fost identificat în scurt timp. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea concentrația de 0,87 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, după verificarea în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că acesta are permisul de conducere anulat.