Monitorul de Suceava

Sărbători de iarnă 2024 la Fălticeni: tradiții, evenimente și bucurie festivă

Stelian BORHAN

Aprinderea iluminatului festiv pe 5 decembrie a dat startul manifestărilor incluse în programul „Sărbători de iarnă 2024”, organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Fălticeni.

Între 16 și 20 decembrie, grupurile de preșcolari și elevi din Fălticeni sunt așteptate la Primărie, între orele 9:00 și 15:00, pentru a colinda. Luni, 16 decembrie, Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” a găzduit vernisajul expoziției de șervețele „Bucurie pe hârtie”, ediția a II-a. Lucrările, inspirate de sărbătorile de iarnă, au impresionat vizitatorii prin creativitate, tematică și detalii artistice.

Pe 20 decembrie, de la ora 10:00, sala de sport „Gabriel Udișteanu” va găzdui Cupa „Moș Crăciun” la tenis de câmp, iar pe 21 decembrie, de la ora 11:00, la Centrul Cultural „Gr. V. Birlic” va avea loc competiția „Christmas Dance”, ajunsă la a XI-a ediție, cu participarea a peste 300 de elevi și preșcolari.

Orășelul Copiilor, amplasat în Parcul Prefecturii, va fi inaugurat pe 21 decembrie, seara. În aceeași zi și pe 22 decembrie, în sala de sport „Gabriel Udișteanu”, se va desfășura Cupa sărbătorilor de iarnă, un turneu caritabil de fotbal organizat de Primăria Municipiului Fălticeni și ACS „Viitorul” Fălticeni. Tot pe 22 decembrie, de la ora 12:00, vor avea loc evenimente de comemorare a eroilor Revoluției din 1989. Coroane de flori vor fi depuse la Monumentul Eroilor Revoluției și la mormintele eroilor Ioan Bute și Ionel Pascal.

 

Întâlnirea cu Moș Crăciun și Festivalul „Sfântă-i brazda plugului”

Pe 23 decembrie, Moș Crăciun va împărți daruri copiilor din Fălticeni, începând cu ora 17:00, la foișorul din Parcul Prefecturii.

Pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, în Piața „Nada Florilor” va avea loc Festivalul de cântece, datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Sfântă-i brazda plugului”, un eveniment care aduce în prim-plan tradițiile autentice românești. Participanții vor putea admira colindători, ansambluri folclorice, capre, urși, cerbi și căiuți, acompaniați de recitaluri ale soliștilor de muzică populară.

Pe 31 decembrie, între orele 9:00 – 15:00, Muzeul de Artă „Ion Irimescu” va primi grupuri de urători din Fălticeni și din împrejurimi. La miezul nopții, anul va fi întâmpinat cu un spectaculos foc de artificii în Piața „Nada Florilor”.

 

Tradiții care rezistă timpului

Primirea colindătorilor și urătorilor la Primărie este o tradiție de peste 30 de ani, la fel ca împărțirea darurilor de către Moș Crăciun și focul de artificii de Revelion.

Primarul Cătălin Coman a subliniat importanța continuității acestor evenimente:
„Manifestările lunii decembrie 2024 sunt un prilej de bucurie și conectare cu tradițiile noastre. Păstrăm aprins spiritul sărbătorilor prin evenimente pentru toate vârstele și momente speciale dedicate comunității.”

Orășelul Copiilor și iluminatul festiv vor rămâne amenajate până pe 14 ianuarie, oferind un cadru feeric pentru trecerea dintre ani.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.