Monitorul de Suceava

Salonul anual al artiștilor plastici amatori din județul Suceava, la Centrul Cultural „Bucovina”. Premiere

Daniela MICUŢARIU

La Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava a aut loc, joi, 28 noiembrie 2024, vernisajul Salonului anual al artiștilor plastici amatori din județul Suceava, ediția a XXXVI-a, și premierea artiștilor.

Juriul concursului din cadrul proiectului Salonul anual al artiștilor plastici amatori din județul Suceava a fost format din Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, artist plastic, Iosif Csukat, artist plastic, și Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, din cadrul Centrului Cultural „Bucovina”.

La secțiunea Pictură, premianții au fost: Alexandra Țibu și Ioana Alexandra Popovici; la secțiunea Grafică: Tatiana Coțofan și Ioan Bența; la secțiunea Pictură naivă: Florin Bejinari; la secțiunea Sculptură: Toader Ignătescu și Nucu Bența. Premiile au constat în bani.

Printre expozanți care și-au expus lucrările în holul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava se numără Alexandra Țibu, Cristina Hreamătă, Ioana Alexandra Popovici, Ioan Bența, Ioan Bondar, Florin Bejinari, Leonard Melisch, Mihai Vărzari, Nucu Bența, Radu Bercea, Tatiana Coțofan, Toader Ignătescu. În afara Salonului anual al artiștilor plastici amatori din județul Suceava (competiției), au expus câteva lucrări și artiștii Iosif Csukat, Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.