Monitorul de Suceava Parteneriat Allview - Salrom

Salina Cacica va avea un parc fotovoltaic care va produce anual peste 2000 Mwh

Cosmin ROMEGA

Salina Cacica, una dintre cele mai cunoscute repere turistice din județul Suceava, va fi deservită de un uriaș parc fotovoltaic, a cărui producție anuală este estimată la peste 2000 Mwh.

Proiectarea și execuția parcului fotovoltaic cu o capacitate nominală de 1,963 Mwp, amplasat în localitatea suceveană Pârteștii de Jos, va fi realizată de compania Visual Fan, prin divizia Allview Solar Energy.

Contractul a fost semnat cu Societatea Națională a Sării S.A și reprezintă un pas important în tranziția către sustenabilitatea energetică și reducerea impactului asupra mediului. Soluția tehnică propusă de către Allview Solar Energy include componente de ultimă generație, parcul fotovoltaic urmând să aibă o putere instalată de 1,963 MWp în curent continuu și 1,875 MW în curent alternativ nominal, estimându-se o producție brută anuală de 2016,92 Mwh. Printre beneficiile proiectului se numără reducerea emisiilor de CO2 cu 1244 tone anual, creșterea capacității de producere a energiei din surse regenerabile, cu o producție totală estimată la 39209 MWh pe durata de funcționare de 20 de ani și reducerea dependenței de energie electrică din Sistemul Energetic Național, contribuind la scăderea costurilor operaționale ale Societății Naționale a Sării S.A.

Salrom este principalul producător de sare din România și unul dintre cei mai vechi producători de sare din Europa.

Visual Fan, companie cunoscută pentru desfacerea produselor electronice sub marca Allview, și-a propus dublarea cifrei de afaceri prin promovarea proiectelor în domeniul energiei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.