Dan COMAN
Angajații Arhivelor Naționale Suceava au participat la prima grevă organizată în istoria de 192 de ani a acestei instituții. Unul dintre salariații instituției, Dorin Blaga, vicepreședinte al Filialei Arhivele Naționale a Sindicatului Europol, a declarat că luni, între orele 12:00 și 14:00, în toate structurile județene ale Arhivelor Naționale, instituție în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o grevă de avertisment în urma eșuării negocierilor pentru încheierea acordului colectiv de muncă, urmând ca, în cazul nerezolvării solicitărilor, să fie declanșată greva generală începând cu data de 11 noiembrie. „Revendicările noastre se referă la îmbunătățirea condițiilor de muncă și a condițiilor de păstrare a documentelor, iar demersurile inițiate încă de la începutul anului, legate de egalizarea salarială cu angajații aparatului central al instituției, nu au găsit răspunsul dorit”, a spus Dorin Blaga. Într-un comunicat de presă transmis luni se arată că angajații serviciilor județene ale Arhivelor Naționale ale României au ajuns la această formă de protest din cauză că demersurile de până acum nu au avut rezultatul scontat.
Potrivit aceleiași surse, funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile județene ale Arhivelor Naţionale ale României au încercat, prin toate mijloacele legale posibile, să elimine inechitatea și discriminarea salarială la care sunt supuși față de aparatul central. „Subliniem că suntem singura instituție rămasă în această situație de discriminare evidentă! Totodată, nerezolvarea inechităților salariale va duce la probleme serioase, cu urmări catastrofale pentru o societate democratică: nesoluţionarea numeroaselor solicitări privind vechimea în muncă sau reconstituirea dreptului de proprietate, neeliberarea actelor de stare civilă pentru dobândirea cetățeniei române, scăderea capacităţii instituției de gestionare a celor mai importante documente istorice care aparțin Fondului Arhivistic Naţional. Practic, funcţionarea unei societăţi democratice nu poate exista în afara Arhivelor Naționale ale României”, au transmis angajații Arhivelor Naționale.
Aceștia au mai atras atenția că inechitățile și discriminarea salarială, lipsa acută de personal și condițiile precare de muncă au dus la plecări masive ale salariaților din Arhivele Naționale, personalul îndreptându-se spre alte instituții salarizate corect, care respectă principiul „la muncă egală, salariu egal”.