Monitorul de Suceava

S-a încheiat a doua ediție a Școlii de vară a Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

 

În cea de-a cincea și ultima zi a proiectului Școala de vară „80 de cărți în jurul lumii”, vineri, 30 august 2024, elevii de la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni au avut parte de experiențe minunate. Invitata zilei, antrenoarea de fitness Narcisa-Maria Chiriac, fostă elevă a Liceului din Liteni și pasionată de sport, în prezent studentă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a vorbit în cadrul atelierului „Sport, știință și povești” despre importanța sportului pentru corp și minte.

Atelierul a avut ca scop educarea și motivarea elevilor să adopte un stil de viață activ, îmbinând informațiile utile cu distracția și mișcarea. „Am efectuat o sesiune de exerciții aerobice, care a început cu o încălzire adecvată pentru a pregăti corpul pentru efortul fizic. În prima fază, am făcut un set de exerciții de mobilitate și flexibilitate, inclusiv rotații ale articulațiilor (articulațiile umerilor, genunchilor și gleznelor) și întinderi dinamice pentru musculatura picioarelor și spatelui,” ne-a povestit Narcisa-Maria Chiriac. După încălzire, au trecut la exerciții aerobice principale, care au inclus: Jumping Jacks - un exercițiu complet pentru încălzirea corpului și creșterea ritmului cardiac, High Knees - ridicarea alternativă a genunchilor la nivelul pieptului pentru a lucra mușchii picioarelor și abdomenului și Butt Kicks - o alergare pe loc cu atingerea călcâielor de posterior pentru activarea mușchilor coapselor și feselor, urmând și alte exerciții asemănătoare.

Activitățile s-au desfășurat în Sala Sporturilor din Liteni, sub atenta supraveghere și îndrumare a doamnei profesor de Educație Fizică și Sport, Țurcanu Alina-Petruța. Acestea au inclus o serie de jocuri, ștafete și exerciții fizice interactive care au stimulat cooperarea, spiritul de echipă și dezvoltarea abilităților fizice.

Atelierul a acoperit o serie de subiecte, inclusiv beneficiile fizice și mentale ale sportului, rolul crucial al mușchilor în promovarea longevității și importanța optimizării masei musculare prin exerciții fizice regulate și o nutriție adecvată. Elevii au explorat modul în care activitatea fizică regulată stimulează sistemul imunitar, au învățat strategii de antrenament eficiente pentru a maximiza rezultatele și au descoperit legătura dintre minte și mușchi, subliniind modul în care intenția concentrată poate spori eficiența antrenamentului. În plus, atelierul a subliniat importanța cultivării unei mentalități sănătoase. Acesta a contrastat limitările unei mentalități fixe cu potențialul de creștere și reziliență oferit de o mentalitate de creștere. Povestea lui Michael Jordan a fost prezentată ca un exemplu puternic al modului în care perseverența și dedicarea pot transforma eșecul în succes. Prin îmbrățișarea acestor principii, elevii au fost încurajați să își dezvolte, atât forța fizică, cât și o mentalitate orientată spre dezvoltarea pe tot parcursul vieții și spre împlinirea personală.

La încheierea ultimei zile a proiectului Școala de vară „80 de cărți în jurul lumii”, directorul Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”, domnul profesor Maranda Demis-Ioan a mulțumit tuturor pentru participarea entuziastă din această săptămână, „o săptămână destul de diferită în ceea ce privește rutina obișnuită a școlii. Activitățile Școlii de vară au acoperit diverse domenii, oferind o nouă perspectivă asupra a ceea ce poate însemna școala. Sper că v-ați bucurat de această experiență. Mulțumesc în mod special cadrelor didactice care au fost aici pentru voi, creând o atmosferă captivantă prin activitățile pe care le-au organizat. Sper ca, an de an, eforturile noastre să fie răsplătite cu un număr tot mai mare de participanți,” a conchis directorul Maranda Demis-Ioan.

Elevii participanți au fost premiați cu diplome pentru activitatea desfășurată, iar voluntarii Ștefan-George Muraru, Andrei-Ștefan Daicu, Andreea-Elena Dascălu și Ciubotariu Ramona-Andreea au primit câte o carte în semn de apreciere pentru implicarea și dedicarea lor.

Diana-Maria POENARU



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.