Monitorul de Suceava Umanitate

S-a adunat întreaga sumă, în câteva ore. Dalia-Maria Hahula, fetița din Moara diagnosticată cu o malformație la nivelul craniului, va fi operată la București

Daniela MICUŢARIU

S-a adunat întreaga sumă, chiar ceva peste, în câteva ore. Dalia-Maria Hahula, fetița din Moara în vârstă de un an și două luni, diagnosticată cu o malformație la nivelul craniului, va fi operată în curând.

Intervenția chirurgicală costă 11.000 de euro, bani care s-au adunat într-un timp foarte scurt. Nu a fost nevoie de luni, de zile, ci doar de câteva ore în care oamenii să empatizeze cu povestea Daliei.

Familia Hahula are trei fetițe, una în vârstă de 5 ani și 9 luni, alta în vârstă de 3 ani și 5 luni și mezina, în vârstă de 1 an și 9 luni. Veniturile familiei sunt formate din indemnizația de creștere a copilului, primită de mamă, alocațiile fetițelor (două fetițe sunt la grădiniță) și venitul lunar al tatălui, care nu depășește 4.000 de lei. Pe lângă cheltuielile zilnice, această familie mai are și împrumuturi la bancă și plătește lunar rate. Nu și-ar fi permis costurile operației și nici tratamentele postoperatorii.

Primul care s-a alăturat campaniei inițiate de Monitorul de Suceava a fost părintele Alexandru Lungu, preot slujitor la Parohia Așezământul de bătrâni „Sfântul Apostol Andrei” Fălticeni, care, ca de fiecare dată, a făcut apel la comunitatea „oamenilor de bine”, pentru ca micuța Dalia să ajungă cât mai repede la operație.

„Pentru această fetiță putem să devenim Sfântul Nicolae sau Moș Crăciun, ne putem mulțumi cu același brad de Crăciun și aceleași decorațiuni. Lăsăm pentru anul acesta instalația cu câteva luminițe arse și nu ne mai ambiționăm să achiziționăm cele mai scumpe cadouri. Dar, putem să îi facem mână de la mână Daliei cel mai frumos cadou, copilăria lipsită de griji. Că atât luăm cu noi și nimic în plus atunci când plecăm, doar zâmbetele oferite celorlalți”, a fost mesajul părintelui Lungu.

Vă reamintim că Dalia-Maria Hahula a fost diagnosticată cu encefalocel parietal posterior median, diagnostic pus de medici chiar după naștere. Nu s-a putut interveni chirurgical mai repede, pentru că existau riscuri majore. Recent, în urma unui RMN, medicii au decis că pentru  rezolvarea/diminuarea problemei de sănătate cu care se confruntă fetița este momentul să se intervină chirurgical. 

Pe 25 noiembrie 2024, Dalia, împreună cu mama ei, Eugenia Hahula, ar trebui să se prezinte la București, la Spitalul Monza (Chirurgie complexă), unde medicul Sergiu Stoica poate să o opereze. „Aceasta este o veste minunată, pentru că medicii de la Monza au fost de acord, chiar dacă inițial am anulat programarea de pe 25 noiembrie, din lipsa banilor, să revină asupra datei și să ne reprogrameze tot pe 25 noiembrie pentru operație. Dalia este momentan răcită, dar avem încredere că se va recupera complet până la data stabilită, pentru a putea intra în operație în cea mai bună stare de sănătate posibilă”, ne-a povestit Eugenia Hahula.

După ce s-a adunat suma ce acoperă costul operației, familia Hahula a transmis mulțumiri tuturor oamenilor care le-au fost alături.

„Suntem profund recunoscători pentru sprijinul și generozitatea oferite în aceste momente dificile. Faptul că am reușit să strângem întreaga sumă necesară într-un timp atât de scurt ne umple inimile de recunoștință și speranță. Mulțumim Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru că ne-au binecuvântat cu acest ajutor, prin bunătatea tuturor celor care au răspuns chemării noastre”, ne-au spus părinții Daliei.

Ei au dorit să transmită mulțumiri cotidianului Monitorul de Suceava, pentru că a inițiat și sprijinit această campanie, părintelui Alexandru Lungu, precum și ONG-ului Te Aud România, pentru implicarea lor neprețuită.

„Suntem recunoscători tuturor oamenilor care au contribuit, fie cu donații, fie prin gânduri bune și rugăciuni, oferindu-ne astfel puterea de a continua și speranța de a privi înainte cu încredere. Acest val de solidaritate a fost un adevărat miracol pentru familia noastră. Am primit mesaje de susținere, gânduri de încurajare și rugăciuni din partea multor oameni, de aproape și de departe, iar acest lucru ne-a întărit cu adevărat. Suntem impresionați de empatia și generozitatea de care a dat dovadă întreaga comunitate. În aceste momente, fiecare cuvânt, fiecare gest și fiecare donație au avut un impact major asupra drumului nostru. Vă suntem recunoscători fiecăruia dintre voi pentru că ați fost parte din această poveste de speranță. Cu ajutorul vostru, Dalia are acum șansa la o viață mai bună și la o recuperare completă”, a mai transmis, prin intermediul nostru, familia Hahula.

 

 

 

 

 

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.