Monitorul de Suceava

Rotary Club Suceava Cetate va organiza pe 12 septembrie a doua ediție a evenimentului „Serate la Cetate”

Dan COMAN

 

Rotary Club Suceava va organiza a doua ediție a evenimentului "Serate în Cetate", care va avea loc pe data de 12 septembrie 2024, începând cu ora 19:00, în cadrul istoric și simbolic al Cetății de Scaun a Sucevei.

"În cei cinci ani de activitate, Rotary Club Suceava Cetate a avut onoarea de a contribui la numeroase proiecte educaționale și culturale, cu scopul de a crește calitatea vieții în comunitatea noastră. Această ediție a <Seratelor în Cetate> nu este doar un prilej de celebrare, ci și o oportunitate de a aduce împreună sucevenii într-o experiență culturală unică. Concertul lui Bogdan Ota va fi un adevărat balsam pentru suflet, iar prezența canotorilor olimpici este o sursă de inspirație pentru toți cei prezenți", a declarat Lucian Gheorghiu, președintele în funcție 2024-2025 al Clubului Rotary Suceava Cetate.

Evenimentul "Serate în Cetate" este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Muzeul Național al Bucovinei, reafirmând importanța colaborării pentru promovarea culturii și istoriei locale. Spectacolul va fi acompaniat de momente de socializare și degustare de vinuri, într-o atmosferă deosebită, ce va pune în valoare patrimoniul cultural și natural al Cetății de Scaun.

Accesul la eveniment se va realiza pe bază de invitație.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.