Monitorul de Suceava Handbal

România tineret a câștigat Trofeul Carpați având nu mai puțin de 8 suceveni în echipă

Gabriel TODERAŞCU

Echipa națională de handbal tineret a României a reușit să câștige zilele trecute Trofeul Carpați, o competiție care face parte din programul de pregătire pentru Campionatul European, care va avea loc în Slovenia, în intervalul 10-21 iulie.

România a câștigat destul de clar ambele partide ale miniturneului găzduit de municipiul Vaslui, 30-26 cu Bosnia-Herțegovina și 34-29 cu Polonia.

Din lotul convocat de selecționerul Adrian Petrea pentru această acțiune au făcut parte nu mai puțin de opt suceveni. Șapte dintre aceștia provin de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava, este vorba despre portarul Dragoș Podovei, extrema dreapta Sorin Grigore, interul dreapta Codrin Radu, interul stânga Alexandru Reuț, centrul Bogdan Niculaie, extrema stânga Cătălin Zarițchi și pivotul Alexandru Focșăneanu, în vreme ce liderul acestei generații, Daniel Stanciuc, și el un produs al celor de la CSU Suceava, activează în prezent la campioana României, Dinamo București.

La Europenele de tineret din Slovenia „tricolorii” au fost repartizați în Grupa D, alături de Ungaria, Norvegia și Cehia.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Iulie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.