Florin PAIU
Naționala de rugby a României a obținut o victorie în mare parte surprinzătoare în meciul jucat sâmbătă, pe Stadionul Național Arcul de Triumf din Capitală, contra echipei din Tonga.
România s-a impus cu 25-15, după 8-15 la pauză, revenind spectaculos în repriza a doua.
A fost o revanșă după înfrângerea suferită cu Tonga la Cupa Mondială din 2023, din Franța, dar mai ales o victorie esențială pentru că România se afla pe locul 20 în ierarhie mondială iar o înfrângere ar fi dus-o în lumea a treia a acestui sport, din punct de vedere valoric.
Tonga se afla înaintea acestui meci pe locul 15 mondial. Avem și motive importante de mândrie locală, doi suceveni aducându-și un aport important la victorie.
Tânărul sucevean Alin Conache, jucător la Steaua, a fost integralist și a înscris 12 puncte pentru România, din lovituri de picior. Daniel Plai, din Gura Humorului, jucător la SCM Timișoara, a jucat și el o bună parte din meci și a făcut-o bine, recuperând baloane și deschizând jocul inspirat în mai multe rânduri.
Această victorie este și una de moral, mai ales pentru meciurile decisive pentru calificarea la următoarea cupă mondială, care vor avea loc în februarie 2025.
Săptămâna viitoare, pe 16 noiembrie, de la ora 18:00, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, România va întâlni Canada, după care meciurile test din noiembrie se vor încheia pe 23 noiembrie, cu România – Uruguay.