Gabriel MANȚĂ
A trecut Revelionul peste noi, sper să ne fi bucurat de el precum suporterii lui Atletico Madrid, care așa l-au sărbătorit, ca lideri în Primera! V-ați fi imaginat așa ceva, după achiziția lui Mbappé de către verișorii de la Real? Sau după forța etalată de Barcelona, inclusiv în El Clasico? Eu, unul, mărturisesc că nu. Și ce a făcut Atletico pentru asta, ce soluție magică o fi găsit Simeone? Se pare că mai mereu lucrurile geniale sunt alea simple: a fost adus un om de gol, dar de-ăla care la rândul lui o face atât de simplu că tinzi să îl treci cu vederea. Adică a mai fost și ieftin pe deasupra, undeva în jurul a 30 de milioane de Euro! Acesta este norvegianul Sorloth. Dacă ar fi să-l scriem cu caractere norvegiene, primul ”o” ar fi tăiat cu o linie oblică, adică un zero barat în limbajul nostru... Numai că el nu e afectat de treaba asta ”karmică”, după cum ar califica-o unii, așa că s-a apucat de înscris goluri pentru Atletico, nu neapărat multe, dar grele. Adică decisive, aducătoare de puncte. Într-un meci cu o echipă mică, cu care Atletico întâmpina obișnuitele probleme, a intrat de pe bancă și a pus capul la o centrare. Suficient, 3 puncte. Altădată a arătat că știe și cu piciorul, tot simplu, tot o atingere din centrare. Mi se pare exact ce-i lipsea lui Simeone. Ar fi genial să aducă iarăși titlul la ”plăpumari”, atunci când doi se ceartă, iar ăștia doi sunt aceiași doi coloși dintotdeauna, Real și Barça. Iar dincolo de echipa de club, Sorloth ăsta, fiind norvegian, cum am zis, e coleg de națională cu Haaland și cu Odegaard. Adică Norvegia va alinia în preliminariile astea o echipă cu niște băieți de la Atletico, City și Arsenal, plus ce mai au ei pe-acolo. Poate că e timpul, știți ce zic?
Între timp, Real Madrid a mai jucat un meci şi a trecut în față, dar Atletico poate redeveni lider duminică, dacă bate acasă pe Osasuna. Va fi totodată şi ultima etapă a turului, însă potențialul titlu de campioană de "toamnă" e mai mult simbolic, Primera nu lasă nimănui răgaz.