Cosmin ROMEGA
Gropile apărute în asfalt, pe principalele artere de circulație din municipiul Suceava, au început să fie reparate, cu mai multe echipe, chiar de suntem calendaristic încă în plină iarnă – final de ianuarie.
În prima fază, echipele au frezat porțiunile de asfalt afectate, la scurt timp după fiind adus asfaltul special, de iarnă, cu care se pot face reparații punctuale, în perioadele cu temperaturi reduse.
”Avem comandă fermă de la Primărie să remediem o serie de probleme apărute în carosabil, în mai multe zone. Pentru că e iarnă folosim un asfalt special, care poate fi pus când sunt temperaturi joase. Deocamdată acționăm cu două echipe, dar ținând cont că vremea e favorabilă, vom mai aduce și altele, să remediem cât mai multe probleme semnalate”, a precizat Dumitru Popescu, directorul SUCT SA Suceava, una dintre firmele care au contract de reparații stradale cu Primăria Suceava.
În paralel, pe alte străzi puteau fi văzute acționând echipe de la Autotehnorom, tot cu reparații punctuale, cu asfalt ”la rece”.
În cazul acestuia, avantajul este că poate fi utilizat și iarna pentru a remedia o serie de probleme apărute la carosabil, dar rezistența lui este mai redusă decât a asfaltului clasic, care nu se produce încă, fiind necesare temperaturi mult mai ridicate pentru a putea fi pornite stațiile de asfalt (cel mai probabil prin mai - iunie).