Monitorul de Suceava Soluție finală

Reducere substanțială de pedeapsă pentru un individ care l-a omorât pe concubinul mamei sale

Sandrinio NEAGU

Reducere substanțială de pedeapsă pentru un individ care l-a omorât pe concubinul mamei sale. Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de Alexandru Florin Lupu, de 23 de ani, din Câmpulung Moldovenesc. Astfel, în loc de 18 ani, cât primise la Tribunalul Suceava, Lupu va avea de executat numai 11 ani de pușcărie. Soluția de la Curtea de Apel Suceava este definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță.

”La data de 4 martie 2023, în timp ce se aflau la locuința comună, pe fondul unui conflict verbal, i-a aplicat concubinului mamei sale 14 lovituri cu un topor în zona cranio-cerebrală, chiar şi după ce a constatat că victima nu mai reacţionează, lovituri care i-au provocat decesul. Mama inculpatului, după primele lovituri aplicate victimei cu toporul, constatând că nu poate să-l împiedice pe fiul său să agreseze victima în continuare, a apelat SNUAU 112, solicitând prezenţa lucrătorilor de poliţie. Echipajul de intervenţie din cadrul Poliţiei de ordine publică a ajuns în scurt timp la faţa locului, l-a identificat pe autor în locuinţă şi l-a condus ulterior la sediul subunităţii de poliţie, fără ca acesta să opună rezistenţă”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Victima se numea Gheorghe Hrihoriciuc și avea 65 de ani, iar scenele de o cruzime extremă au avut loc într-o gospodărie din Câmpulung Moldovenesc. Prin loviturile primite, capul celui agresat a fost zdrobit. Totul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool. Imediat după crimă, Alexandru Florin Lupu a fost reținut și ulterior arestat, măsură valabilă și în prezent.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.