Monitorul de Suceava Proiect

„Rădăuți - Punți interculturale pentru o comunitate mai incluzivă”, organizat de Asociația Rădăuțiul Civic, la final

Daniela MICUŢARIU

Proiectul „Rădăuți - Punți interculturale pentru o comunitate mai incluzivă”, implementat de Asociația Rădăuțiul Civic, în perioada februarie – august 2024, a ajuns la final. Pe parcursul a șase luni, s-au organizat 21 de activități variate la care au participat tineri din Rădăuți și împrejurimi, care studiază la liceele din Rădăuți.

Au fost organizate ateliere de inteligență emoțională, au avut loc sesiuni de fotografie și editare, ateliere de social media și chiar seri dedicate jocurilor de societate.

Atelierele de muzică și dans, activitățile de creație artistică pentru copii și sesiunile de dezvoltare a abilităților media au adus împreună participanți din medii culturale diferite, contribuind astfel la crearea unui mediu incluziv și prietenos. Această diversitate de evenimente a permis explorarea interculturalității într-un mod interactiv și accesibil.

Locul de desfășurare a activităților a fost Centrul Comunitar Rădăuți, un spațiu viu, al tinerilor și al comunității locale, amenajat pentru încurajarea inițiativelor din comunitate, iar în cadrul acestui proiect Asociația Rădăuțiul Civic a organizat și un teambuilding pentru îmbunătățirea proceselor interne și planificare strategică.

Spațiu de dialog, educație și creativitate

Proiectul „Rădăuți - Punți interculturale pentru o comunitate mai incluzivă”și-a propus să promoveze dialogul intercultural între comunitățile română și ucraineană din Rădăuți și să creeze o comunitate de tineri activi în asociație.

La finalizarea proiectului „Rădăuți - Punți interculturale pentru o comunitate mai incluzivă”, Asociația Rădăuțiul Civic a demonstrat cum activitățile creative și educative pot contribui la coeziunea socială și la promovarea diversității culturale. Proiectul a inclus o varietate de ateliere care au avut ca scop atât dezvoltarea personală, cât și apropierea între membrii comunității.

Activitățile nu doar că au întărit legăturile între membrii comunității române și ucrainene, dar au contribuit și la formarea unei echipe de tineri voluntari motivați să continue promovarea incluziunii și să se implice în viitoarele inițiative ale asociației, spun organizatorii.

Tinerii participanți la ateliere și-au exersat abilitățile dobândite pe parcursul atelierelor prin organizarea a două evenimente - Ziua Interculturalității și o expoziție de fotografie – ambele aducând în centrul atenției tema incluziunii și a diversității culturale.

Prin aceste acțiuni, Asociația Rădăuțiul Civic (președinte, Luca Ciubotaru) a reușit să creeze un spațiu de dialog, educație și creativitate, transformând diversitatea culturală într-o resursă valoroasă pentru întreaga comunitate.

Formarea unei echipe de tineri voluntari

Unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului a fost formarea unei echipe de tineri voluntari care au învățat să promoveze mesajele proiectului și să își asume roluri de coordonare în activitățile viitoare ale asociației. Aceștia au dezvoltat abilități în utilizarea instrumentelor media și în organizarea de evenimente, contribuind astfel la creșterea conștientizării asupra diversității culturale în comunitate.

„Proiectul nostru a demonstrat că, prin dialog și colaborare, putem depăși barierele culturale și putem crea un mediu incluziv, în care toți membrii comunității se simt valorizați și înțeleși. Suntem mândri de implicarea participanților și de legăturile care s-au format între tinerii români și ucraineni. Această inițiativă este doar un prim pas în consolidarea relațiilor interculturale în Rădăuți și sperăm să continuăm pe acest drum”, au declarat Marina Iliuc și Lena Anfimov, coordonatoarele proiectului.

Proiectul „Rădăuți - Punți interculturale pentru o comunitate mai incluzivă” este derulat de Asociația Rădăuțiul Civic și finanțat prin programul Efectiv Civic, dezvoltat de FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu RAF – Romanian American Foundation, cu sprijinul CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent, care și-a propus două obiective majore:să construiască o echipă de tineri voluntari care au învățat să promoveze mesajele proiectului și să își asume roluri de coordonare în activitățile viitoare ale asociației; să promoveze diversitatea culturală, profitând de prezența în Rădăuți și împrejurimi a cetățenilor ucraineni.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.