Monitorul de Suceava

Proprietarul armăsarului Napoleon, Gheorghe Flutur, la târgul de cai de la Trei Movile

Dana HUMOREANU

 

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a fost duminică la târgul de cai „La Ghiață”, de la Trei Movile, pentru a vedea animalele și a sta de vorbă cu crescătorii. Flutur a declarat că este un iubitor al cailor, fiind și proprietarul unui armăsar din rasa Lipițan, care se numește Napoleon și care îl trezește în fiecare dimineață la ora 6.00. „Am venit cu drag aici pentru că sunt și eu un modest crescător de cai. Acasă la mine, după ora 6.00, nu am nevoie de ceas deșteptător, Napoleon, armăsarul Lipițan, bate cu copita într-o țeavă pentru că așteaptă găleata de ovăz sau de porumb”, a spus liderul liberal.

Totodată, acesta a salutat inițiativa localnicilor de a organiza acest târg, la care au venit crescători din județe ale Moldovei – Iași, Vaslui, Galați, dar și din Ardeal, din Cluj, Sibiu și din Mureș.

„Este un loc unde poți să schimbi păreri despre crescătorii de animale, despre greutățile lor, un târg de unde poți să cumperi un cal. Calul înseamnă frumusețe, forță, sănătate, credință în fața omului și în ultimul timp este folosit de frumusețe, de paradă și de divertisment. Astea toate îmbinate în frumoasa Bucovină atrag și mai mulți turiști. Îi felicit pe crescătorii și pe iubitorii de animale, că vin să vadă această frumusețe lăsată pe pământ de bunul Dumnezeu”, a afirmat Gheorghe Flutur.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.