Cosmin ROMEGA
Fascinantul documentar ”Apă și talpă” a ajuns joi seara la Rădăuți, la Casa de Cultură, în cadrul unei proiecții speciale.
Documentarul românesc urmărește aventura alergătorului Tibi Ușeriu și a opt atleți de anduranță pe Via Transilvanica, cel mai lung traseu din România.
Povestea începe la Putna, unde echipa de alergători a luat startul pentru cei 1.330 de km parcurși în alergare până în sudul României, la Drobeta-Turnu Severin. Documentarul surprinde peisaje de pe traseul care traversează România de la nord la sud, dar și poveștile personale ale alergătorilor, dificultățile, tentațiile de abandon, dar și satisfacția reușitei.
Proiecția documentarului la Rădăuți, în prezența celor doi invitați speciali, protagoniști din film, Tibi Ușeriu și Cristian Deac, a fost posibilă datorită companiei EGGER, partener al Via Transilvanica în județul Suceava.
”Compania EGGER a fost și este implicată în proiecte de susținere a comunității unde ne desfășurăm activitatea. Când vine vorba de educație, cel mai recent dintre ele este <EGGER adoptă o școală>. Când vine vorba de mișcare, echipă, voluntariat, un proiect deosebit și de care ne leagă multe amintiri este Via Transilvanica, un traseu care a devenit o parte importantă a angajamentului nostru față de comunitate și mediu”, a declarat Alina Chifan, director Vânzări EGGER.
După proiecție a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, moderată de jurnalista Cătălina Biholar.
La finalul proiecției cei doi invitați speciali au oferit autografe și au făcut fotografii cu cei aproape 300 de spectatori ai proiecției speciale ”Apă și talpă”.
Tibi Ușeriu a împărtășit cum a fost pentru el revenirea în județul Suceava, locul unde a început alergarea și unde începe traseul Via Transilvanica: ”Vin destul de des la Suceava și cu mare drag de fiecare dată. Mai ales că de aici pleacă Via Transilvanica, de aici pleacă proiectul drumului care unește. Orice alergare sau activitate pe care o facem pe Via Transilvanica e cu plecare de la Putna”.
„Apă și talpă” este un documentar independent inclus în programul cinematografelor din România, cu proiecții speciale alături de protagoniștii din film.