Monitorul de Suceava

Proiectele de amenajare a zonelor de agrement Zamca și Șipote ar putea fi depuse la finanțare peste două săptămâni

Dana HUMOREANU

Proiectele de amenajare a pădurii Zamca și a parcului Șipote ca zone de agrement ar putea fi depuse la finanțare cu bani europeni în aproximativ două săptămâni deoarece s-a deschis axa de finanțare pentru acest tip de proiecte, a anunțat, miercuri, în conferință de presă, primarul de Suceava, Ion Lungu. Acesta a declarat că pentru pădurea Zamca proiectul tehnic a fost aprobat și ar putea fi deja depus, însă pentru Șipote firma angajată inițial a realizat doar studiul de fezabilitate, iar cea care a preluat lucrarea încearcă acum finalizarea proiectului tehnic. „Sper să fie gata în două săptămâni și să iasă un proiect bun”, a spus primarul. Lungu a precizat că în ambele zone de agrement amenajările vor fi doar cu pământ bătătorit și lemn, fără nici un fel de betoane.

Valoarea proiectului de amenajare a Pădurii Zamca este de 17,2 milioane euro. Suprafața de 100 de hectare este împărțită pe zone de agrement, cu destinație culturală, de popas și hamace. Zona de agrement va avea 12 accese, din care trei accese principale, dinspre bulevardul Vasile Grecu, strada Zamca și strada Mihail Sadoveanu. Sunt prevăzute patru trasee, din care unul educațional - între Mănăstirea Zamca și ruinele Cetății Șcheia, un traseu de agrement, cu piste de biciclete și traseu de promenadă, cu acces pentru persoane cu dizabilități. Zona de agrement Zamca include și două zone de construcții, în limita prevăzută de lege, de 10% din suprafața totală, acestea având destinații precum amfiteatre, ceainărie, punct medical, sediu administrativ, pavilion de lectură, toalete.

La Șipote în parc urmează să fie amenajate 7.700 mp de alei pietonale, peste 51.000 mp de spații verzi (grădini tematice), peste 1.600 mp de spații de joacă, zone de fitness, piste de bicicletă, sistem de iluminat, zonă de alergare, amfiteatru în aer liber, 19 pavilioane multifuncționale și trei grupuri sanitare. Valoarea proiectului este de aproximativ 10,5 milioane de euro.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.