Monitorul de Suceava

Proiecte finanţate cu 7,25 de milioane de euro, prin programele transfrontaliere

Tudor IONESCU

În perioada 2009-2013, în judeţul Suceava au intrat granturi în valoare de 7,25 de milioane de euro prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova, finanţat de Uniunea Europeană. Este concluzia bilanţului prezentat de Biroul Regional pentru Cooperare Tranfrontalieră Suceava în cadrul unei acţiuni care s-a desfăşurat luni în sala mare a Platului Administrativ, în prezenţa şefului acestei structuri, Marcela Sluşarciuc, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a prefectului Florin Sinescu şi a primarilor din judeţ. Din judeţul Suceava au fost finanţate 14 proiecte, reprezentând 9,3% din total. Proiectele au fost depuse în principal de instituţii publice precum Consiliul Judeţean, Muzeul Bucovinei, Biblioteca „I.G. Sbiera”, Primăria Siret sau Primăria Câmpulung Moldovenesc, dar şi de organizaţii nonguvernamentale precum Camera de Comerţ şi Industrie, Fundaţia „Ana”, GEC Bucovina. Acestea au vizat în special promovarea tradiţiilor, îmbunătăţirea mediului de afaceri, promovarea de parteneriate economice, schimburi culturale, cooperarea în domeniul mediului şi a situaţiilor de urgenţă, dar au fost şi proiecte care au vizat dezvoltarea unei reţele de voluntariat în rândul copiilor sau modernizarea unor drumuri de frontieră.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Februarie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.