Monitorul de Suceava

Programul slujbelor la Biserica din curtea Spitalului Clinic Județean Suceava, cu prilejul hramului „Sf. Nectarie”

Daniela MICUŢARIU

În perioada 8 – 10 noiembrie 2024, la Biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Sf. M. Mc. Efrem cel Nou”, „Sf. Ierarh Nicolae” și „Sf. Ierarh Nectarie” din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava vor avea loc mai multe slujbe cu prilejul hramului („Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina”, 9 noiembrie).

Vineri, 8 noiembrie, de Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril: între orele 7:00-12:00 -  Utrenia, Acatist, Sf. Liturghie; 13:30 – 16:30 – Taina Sf. Maslu, Aghiazma, Rugăciuni de dezlegare; ora 17:00: Slujba de priveghere (cu sobor de preoți) în cinstea Sf. Ierarh Nectarie din Eghina. Sâmbătă, 9 noiembrie, între orele 7:00-12:00: Utrenia, Acatist, Aghiazma, Sf. Liturghie cu sobor de preoți și diaconi; la ora 12:00 -  Procesiunea cu Sf. Moaște; ora 17:00 – Vecernie, Litie, Paraclisul Maicii Domnului. Duminică, 10 noiembrie, între orele 7:00 – 12:00 – Utrenia, Acatist, Sf. Liturghie; ora 17:00 – Vecernie, Litie, Paraclisul Maicii Domnului.

„Moaștele Sf. Ierarh Nectarie se află în Biserica Spitalului Clinic Județean de Urgență <Sf. Ioan cel Nou> Suceava, din incinta Spitalului Vechi. Vă invităm cu toată dragostea creștinească să participați la hramul Sfintei Biserici cu hramul Sf. Ierarh Nectarie din Eghina, ca împreună să-l slăvim pe Dumnezeu, cel lăudat întru sfinții săi”, este mesajul transmis de preotul misionar Constantin Diaconașu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.