Daniela MICUŢARIU
Programul „Mini Rugby pentru toți”, implementat de Fundația „Te Aud România”, a primit recent distincția de argint în clasamentul Community Index 2024, la categoria „O viață activă / Active Living”. După cum am aflat de la reprezentanții Fundației „Te Aud România”, Community Index este un clasament bazat pe o analiză detaliată, ce include un set de 43 de indicatori aliniați la principalele standarde internaționale în domeniul investițiilor comunitare.
Acest index scoate în evidență bunele practici și proiectele strategice care se concentrează pe aspecte precum implicarea părților interesate și evaluarea impactului pe termen mediu și lung. Analiza care stă la baza acordării distincțiilor din cadrul Community Index provine dintr-o bază de date cu peste 850 de proiecte sau programe desfășurate în ultimul an.
· „Acest proiect nu este doar despre sport, este despre formarea caracterelor, despre valori și educație”
Programul „Mini Rugby pentru toți” a început în 2021, ca o continuare firească a proiectelor deja dedicate rugby-ului și sportului de masă în comunitatea suceveană.
Proiectul a evoluat de-a lungul anilor, iar cu ajutorul unui grant acordat de Fundația TELUS Digital Romania în 2024 Fundația „Te Aud România” a continuat să dezvolte oportunități esențiale pentru copiii din județul Suceava, prin implicarea acestora în activități sportive, educative și de consiliere.
„Mini Rugby pentru toți”, organizat ca un mecanism anual, a crescut constant, iar în prezent există o rețea de 14 școli implicate activ.
„Acest proiect nu este doar despre sport, este despre formarea caracterelor, despre valori și educație. Rugby-ul ne ajută să creștem copii puternici, respectuoși și disciplinați, iar impactul în comunitatea noastră este vizibil”, susține Mihai Coca, profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială Constantin Blănaru Cornu Luncii.
· 590 de copii au trăit o experiență competițională, dar și educativă
În anul școlar 2023-2024, programul „Mini Rugby pentru toți” a adus împreună 14 școli și 15 profesori coordonatori, majoritatea din mediul rural al județului Suceava.
Programul a inclus organizarea a cinci turnee de mini rugby, la care au participat peste 500 de mici rugbiști, doritori să își demonstreze abilitățile pe terenul de joc. Pe lângă competițiile sportive, participanții au avut ocazia să asiste la 30 de workshop-uri educaționale, adresate unor subiecte esențiale precum educația financiară, securitatea cibernetică și consilierea pe diverse teme. Aceste activități au fost un real succes, atrăgând peste 590 de copii și oferindu-le o experiență nu doar competițională, ci și educativă.
Programul „Mini Rugby pentru toți” oferă copiilor oportunități unice de a învăța și de a crește într-un mediu sigur și stimulant. De asemenea, de la începutul lunii martie și până în luna iunie 2024, echipele de copii incluse în programul „Mini Rugby pentru toți” au parcurs peste 5.000 de kilometri pentru a participa la 30 de antrenamente comune, la care au fost prezenți mai mult de 300 de copii.
· Rezultate
La nivel competițional, 44 dintre cei mai talentați tineri rugbiști din program au participat cu succes la Circuitul Național de Mini Rugby. Echipele ce fac parte din programul „Mini Rugby pentru toți” au obținut locul II la categoriile de vârstă U10 și U12 în cadrul Trofeului Dobrogei și al celei de-a doua etape de la Cristian.
În etapa a treia, desfășurată în iulie 2024, echipa U12 a câștigat locul II la Trofeul Moldovei Brândușa Andronic, iar în etapa a patra, care a avut loc în august 2024 la București, echipa U10 a obținut locul II, iar echipa U12 locul III.
„Programul derulat de Fundația Te Aud România a reușit să transforme sportul într-un instrument de educație non-formală pentru mediul școlar din Suceava, conectând elevii și profesorii în activități complementare programei educaționale. Recunoașterea acordată proiectului Mini Rugby pentru Toți în cadrul ediției din acest an a Community Index reprezintă o încurajare atât pentru partenerul nostru, Fundația Te Aud România, cât și pentru programul nostru anual de granturi, de a continua inițiativele de educație dedicate comunităților locale”, a declarat Andreea Lăpădatu, coordonator al Fundației TELUS Digital Romania Community Board.
În anul școlar 2024-2025, Fundația „Te Aud România” își propune să continue activitățile educative derulate în acest an cu sprijinul Fundației TELUS Digital Romania, oferind copiilor din program acces la workshop-uri pe teme precum educația financiară și securitatea cibernetică. „Mai mult, în parteneriat cu organizația Eliberare, ne dorim să pregătim profesorii din rețea pentru a adresa problematica traficului de persoane”, au completat reprezentanții „Te Aud România”.