Adelina TALPALARIU
O reîntâlnire emoționantă, marcată de recunoștință, nostalgie și amintiri frumoase s-a consumat marți, 17 decembrie, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, unde seniorii instituției, dascăli care au stat la catedra liceului vreme îndelungată, s-au revăzut cu tinerii lor colegi de cancelarie, încă în activitate.
A fost un bun prilej pentru ca generațiile mai tinere să-și exprime recunoștința și aprecierea pentru munca depusă de-a lungul anilor de dascălii pensionari, pentru implicarea și dăruirea lor în educarea generațiilor de elevi.
Au fost prezenți la eveniment profesorii pensionari: Mirozina Sahleanu, Violeta Cleja, Maria Prisacariu, Dorina Cristescu, Teofilia Grădinaru, Ana Leonte, Ileana Dănilă, Elena Danilevici, Teodora Gîlcă, Elena Bilan, Elena Roșu, Viorica Brajincă, Elena Tanasă, Stela Păstrăv, Maria Bulină, Maria Maximiuc, AdrianaIuzic, Dana Doroftei, Baicu Tivgă, Dumitru Radu, Viorel Chirică, Dan Costin, Dumitru Filip, Constantin Vlad, Constantin Ghivnici.
„În numele echipei manageriale și al cancelariei noastre, vă mulțumim pentru că sunteți aici, pentru timpul pe care ni-l acordați și pe care sperăm să-l petrecem cu toții cât mai plăcut.
Întâlnirea noastră de astăzi este o continuare a unui proiect de suflet care are ca unic scop acela al bucuriei reîntâlnirii dintre colegii care au fost și colegii care sunt, în aceeași cancelarie, a Alimentarului.
Această bucurii a revederii este dublată și apropierea Sărbătorii Crăciunului, perioadă în care totul este magie, bucurie și bună voință.
Așadar, dragi colegi seniori, suntem onorați și bucuroși, deopotrivă, să vă vedem, să vă îmbrățișăm și să depănăm povești”, a transmis Maria Reuț, director adjunct al CTIA Suceava.
Elevi talentați ai colegiului au pregătit momente artistice specifice sezonului, colinde interpretate de Magdalena Răscol, Antonela Burdujoc, Cătălina Harag, Nicoleta Carp, Roberta Bahrin, Cezara Dan, Irina Bîrtoi, Mirela Lungu, Iasmin Tanasă, Andrei Chiuchișan, Nicolae Jijie, alături de studentul Claudiu Rusu, de la Facultatea de Inginerie Alimentară, Universitatea de Suceava, fost elev.
„Marcel Proust, celebrul scriitor francez spunea că: <Este bine să le fim recunoscători oamenilor care ne fac fericiți, ei sunt grădinarii fermecați care ne fac sufletul să înflorească>. Dragii noștri seniori, vă suntem recunoscători pentru fericirea pe care am simțit-o muncind alături de dumneavoastră, pentru profesionalism și dedicare”, a mai subliniat Maria Reuț.
Aceasta a menționat că reprezentanții Colegiului Alimentar își doresc ca astfel de întâlniri să aibă loc frecvent pentru a aduce în contact generații diferite, elevi și profesori în activitate cu seniori, pentru schimburi valoroase de idei, pentru prietenie și respect.