Dan COMAN
Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, infirmă ferm că ar fi cerut clemență din partea conducerii PNL Suceava pentru a rămâne în continuare în acest partid, din partea căruia a candidat la alegerile locale de anul trecut. Afirmația lui Eduard Dziminschi vine după ce surse din rândul celor care au participat la ședința de joi a Comitetului Director Județean al PNL Suceava au afirmat că acest for de conducere a decis ca primarul din Moara să nu fie exclus din partid, deși înainte de alegerile parlamentare de la finalul anului trecut și-a declarat susținerea față de candidații PSD Suceava. Aceleași surse au precizat că decizia ca Eduard Dziminschi să nu fie exclus din partid a fost luată după acesta ar fi anunțat prin vocea viceprimarului care a fost prezent la ședință că își dorește să continue alături de PNL Suceava. Acest lucru a fost infirmat însă de primarul din Moara, care a ținut să precizeze cât se poate de clar că el nu a făcut nici o solicitare de a rămâne alături de PNL Suceava. „Pe mine să mă lase în pace. Eu nu am vorbit nimic cu nimeni din PNL Suceava. Dacă vor să mă dea afară din PNL pot să o facă. Ei sunt liberi și independenți să facă ce vor. Să mă dea afară”, a spus Dziminschi. Acesta se află la al treilea mandat de primar al comunei Moara.