Monitorul de Suceava

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, achitat în dosarul angajărilor de la Apele Române

Sandrinio NEAGU

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, a fost achitat în dosarul suspiciunilor legate de angajări ilegale în cadrul Administrației Bazinale Ape ”Prut Bârlad”. Soluția a fost dată de Tribunalul Iași, dar nu este definitivă.

În același dosar au mai fost achitați fostul viceprimar Gabriel Niga și secretara primăriei, Ana Boca.

De altfel, o decizie similară a fost luată în cazul tuturor celor șase inculpați pe care DNA i-a trimis în judecată în cursul anului 2021.

Doi dintre acuzați au devenit faimoși în spațiul public după o anchetă a publicației Recorder: șeful Administrației, liberalul Petru Avram, care a declarat că este ”animal politic”, și ”chelnerița” Simona Elena Iancu, care le-a spus jurnaliștilor că, anterior, lucrase într-un bar. Este cel de-al doilea caz în care judecătorii achită inculpații dintr-o rețea de angajări suspecte în cadrul Apelor Române, precedentul dosar fiind judecat la Bacău. În acel dosar, Curtea de Apel a dispus rejudecarea speței de la 0.

Inculpați în dosar au fost directorul instituției la acel moment, liberalul Petru Avram, Virgil Saghin, Gabriel Niga și Ana Boca, primar, viceprimar, respectiv secretar general al comunei Vatra Moldoviței din Suceava, Simona Elena Burlacu (fostă Iancu) și Stelian Mețler – la data faptelor angajați în cadrul Administrației Bazinale de Apă „Prut Bârlad”.

Conform minutei instanței, temeiul achitării este art. 16, alin. 1, lit. b din Codul de Procedură Penală – ”Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”. Inculpații au fost acuzați de abuz în serviciu/complicitate dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Într-un comunicat al DNA din 2021 se arăta că persoanele din conducerea Primăriei Vatra Moldoviței i-ar fi angajat în mod nelegal pe Mețler (consilier IA la Compartimentul „Protecția mediului” din cadrul aparatului de specialitate al primarului) și Burlacu (fostă Iancu) (administrator public în cadrul aceluiași aparat de specialitate).

DNA a susținut că aceste angajări ”ar fi fost doar unele formale și superficiale, lipsite de conținut și fără scop legal, ci doar cu scop de moment, respectiv acela de a crea celor doi inculpați vocația pentru a îndeplini condițiile detașării la ABA <Prut Bârlad>. Pe lângă caracterul formal și fictiv, aceste angajări s-ar fi realizat în baza unor proceduri derulate în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale în domeniu (prevăzute de Codul administrativ, Codul muncii etc.)”, girul fiind dat de Petru Avram, ”care i-ar fi încadrat pe cei doi inculpați pe posturi de ingineri, deși aceștia nu aveau studii de specialitate în domeniul respectiv”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.