Monitorul de Suceava Investiție prin CNI

Primarul Sucevei anunță că s-a turnat prima placă la creșa cu 110 locuri din cartierul Tinereții

Cosmin ROMEGA

Până la sfârșitul acestui an, prima creșă modernă cu 110 locuri va fi ridicată, dă asigurări primarul Sucevei, Ion Lungu, care a vizitat recent obiectivul de investiții realizat prin CNI.

”S-a turnat prima placă la Creșa mare din Burdujeni - Cartierul Tinereții. Lucrările de zidărie merg destul de bine. Se lucrează la calea de acces de pe strada Eusebiu Camilar. Dacă vremea va permite, până la sfârșitul anului va fi conturată creșa”, a spus primarul Ion Lungu. Edilul Sucevei a precizat că pentru a doua creșă realizată prin Ministerul Dezvoltării, cea de pe strada Paris, din cartierul Europa, au fost depuse 7 oferte la licitația organizată de CNI.

Investiția are o valoare de aproape 13 milioane de lei (aproximativ 2,5 milioane euro).

Până la demararea construcției, Primăria Suceava a făcut alte două lucrări pregătitoare – amenajarea terenului, fiind excavați aproape 8.400 metri cubi de pământ, dar și consolidarea terenului, prin realizarea unui zid de sprijin de 300 metri. Costurile s-au ridicat la aproape 4 milioane de lei, din bugetul local.

Noul spațiu educațional-recreativ de pe strada Mircea Hrișcă va avea 110 locuri, clădirea fiind cu regim de înălțime parter, separată în 3 nuclee funcționale (administrativ, copii și tehnico-gospodăresc). Creșa va avea 11 dormitoare, 6 camere de joacă prevăzute cu vestiar filtru și grupuri sanitare, un spațiu pentru luat masa, un grup sanitar persoane cu dizabilități, o zonă de primire, cabinet medical cu izolator, zona administrativă și nucleul tehnico-gospodăresc.

Terenul va fi amenajat cu spații verzi și locuri de joacă pentru copii.

De asemenea, se vor asigura 11 locuri de parcare, dintre care două locuri pentru persoane cu dizabilități.

Suprafața de teren destinată activităților în aer liber va fi de minimum 10 mp/copil.

Posibilitatea de acces pentru intervenții se face de pe două laturi ale clădirii - din strada Mircea Hrișcă și din strada Eusebiu Camilar, în vreme ce accesul pentru pietoni se realizează de pe latura scurtă a terenului, separat de accesul auto, din strada Mircea Hrișcă.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.