Monitorul de Suceava

Primăria Frătăuții Noi s-a ales cu plângere penală pentru incendieri repetate de deșeuri

Florin PAIU

 

Garda de Mediu Suceava a depus plângere penală pentru nereguli grave și repetate privind regimul de eliminare a deșeurilor la Frătăuții Noi, unde anul trecut aplicase amendă tot pentru această problemă.

Este vorba de o locație din Frătăuții Noi în care de mai multă vreme este amenajată o groapă de gunoi clandestină. Constatarea de la fața locului a confirmat că deșeurile sunt eliminate prin incendiere și îngropare.

Comisarii de mediu, împreună cu reprezentanți din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava și ai Secției Rurale de Poliție Gălănești, au efectuat un nou control pe linie de mediu la Frătăuții Noi în zilele de 28 și 29 octombrie.

Comisarii de mediu știau bine unde merg pentru că în 2023 constataseră acolo depozitări mari de deșeuri, urmate de eliminare prin incendiere.

Atunci, în 2023, Primăria Frătăuții Noi a fost amendată în conformitate cu prevederile OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor.

Procesul-verbal a fost contestat in instanță de UAT Frătăuții Noi, fiind anulat de Judecătoria Rădăuți.

Având în vedere noul control și problemele nerezolvate, Garda de Mediu Suceava a anunțat că va formula plângere penală conform prevederilor OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor.

Comisarii de mediu au impus noi măsuri cu termene de realizare în sarcina Primăriei comunei Frătăuții Noi.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.