Monitorul de Suceava Condamnat cu executare

Prima instanță îl trimite la pușcărie pe un cetățean german care a provocat un accident mortal la Molid-Vama

Florin PAIU

Un cetățean german care a provocat un accident cu consecințe dramatice în anul 2019 în județul nostru, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, în satul Molid, comuna Vama, a fost condamnat de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc la 3 ani de închisoare în regim de detenție. La prima vedere, pedeapsa pare severă, în sensul că inculpatul nu a avut circumstanțe agravante la producerea accidentului (alcoolemie, conducere fără permis etc.).

Judecătorii au reținut însă comiterea a două infracțiuni în concurs, respectiv ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

În accidentul produs de cetățeanul german a murit soția acestuia, în timp ce alte patru persoane dintr-un autoturism care circula regulamentar au suferit traumatisme medii și severe.

Cetățeanul german a fost condamnat pentru ucidere din culpă la 2 ani și 8 luni de închisoare și pentru vătămare corporală din culpă la încă 1 an de detenție, pedeapsa rezultantă stabilită de judecători fiind de 3 ani de închisoare, cu executare în regim de penitenciar.  

Sentința Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost atacată cu apel de către inculpat, care speră să obțină o pedeapsă cu suspendare.

Magistrații de la Curtea de Apel Suceava urmează să dea sentința finală din acest delicat caz.  

Accidentul din iulie 2019 s-a produs după o pătrundere pe contrasens, cel mai probabil pe fondul oboselii accentuate.

Gunter Gruber, în vârstă de 56 de ani la acea vreme, din Germania, în timp ce conducea un VW Passat, pe direcția dinspre Vatra Dornei spre municipiul Suceava, a pătruns brusc cu mașina pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal un VW Tiguan la volanul căruia era Neculaie Sava, în vârstă de 61 de ani, viceprimarul din Cacica la acea vreme.

Pompierii militari deplasați la fața locului au constatat că în prima mașină erau un bărbat și o femeie (soț și soție), în timp ce în a doua, condusă de viceprimar, erau patru oameni, toți din Cacica.

Din păcate, Aneta Gruber, soția cetățeanului german (şi ea cetăţean german, dar cu origini române), a fost găsită în stare de inconştienţă, iar manevrele de resuscitare nu au reuşit să o mai aducă la viaţă.

Ceilalţi cinci oameni din cele două maşini au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital, toţi având leziuni.

Ambii șoferi au putut fi verificaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Cei doi cetăţeni germani se aflau în concediu în România.

Accidentul a avut în prim-plan și viteza, astfel explicându-se și consecințele severe pentru toți cei implicați.

Viceprimarul se deplasa în maşină cu soţia sa şi cu încă un cuplu, familia Creţu, toţi din Cacica. Cei patru se îndreptau spre Câmpulung Moldovenesc, la Festivalul Internaţional Întâlniri Bucovinene, unde urmau să susţină un recital artistic.

Cel puțin unul dintre răniții din mașina care rula regulamentar a suferit leziuni grave, care au dus la infracțiunea de vătămare corporală din culpă. 

Protagoniştii momentului artistic de la Câmpulung Moldovenesc erau copiii dintr-un grup artistic din Cacica, care veneau în spate, cu un microbuz şi care, din fericire, nu au fost implicaţi în accident.

Nu putem să nu remarcăm și în acest  caz că au trecut mai bine de 5 ani de zile de la momentul accidentului și până la o sentință în acest caz, sentință care nici nu este încă definitivă.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.