Monitorul de Suceava Atitudine

Președintele S.O.S. Suceava, Ștefan Băișanu, cere scuze Bisericii și ÎPS Calinic

Dana HUMOREANU

Noul președinte al S.O.S. Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu, a prezentat, vineri, scuze ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Bisericii Ortodoxe Române, în ansamblul ei, pentru jigniri care le-au fost aduse de un fost membru al acestei formațiuni politice.

„Unul dintre membrii S.O.S. la un moment dat a atacat Biserica Ortodoxă și pe Înalt Preasfinția Sa Calinic, rostind cuvinte care nu ar fi trebuit rostite. Cerem scuze Bisericii Ortodoxe, preoților și enoriașilor ortodocși din Bucovina și ÎPS Calinic. Cuvintele spuse de, hai să-i zicem, clovnul Bobo [n.r. Andrei Neșculescu] nu reprezintă opinia partidului nici la nivel național, nici la nivel județean, SOS fiind un partid naționalist, creștin, cu credință în Dumnezeu, care apară familia, credința și libertățile individuale”, a declarat Băișanu.

Acesta a afirmat că partidul său dorește „relații corecte vizavi de Biserica Ortodoxă Română” și a precizat că Andrei Neșculescu a fost exclus din S.O.S., la fel ca și fostul președinte al Organizației Județene Suceava a S.O.S., Silvestru Bălan Rădăuți. Potrivit lui Băișanu, cei doi nu mai reprezintă partidul condus de Diana Iovanovici Șoșoacă.

Documentele și ștampila S.O.S. nu au fost încă recuperate de la fosta conducere, astfel că actualul șef al organizației județene are în vedere posibilitatea de a apela la un executor judecătoresc. Deocamdată Băișanu a exclus varianta de a face plângere penală. „Nu ne coborâm la a face plângeri penale unor inconștienți”, a mai spus Ștefan Alexandru Băișanu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.