Dana HUMOREANU
Preşedintele României, Klaus Iohannis, vine miercuri la Suceava. Conform agendei preşedintelui, http://www.presidency.ro/ro/presedinte/agenda-presedintelui, la ora 11.15 preşedintele Iohannis va depune o coroană de flori la bustul lui Iancu Flondor, de lângă Palatul Administrativ din municipiul Suceava. La ora 11.30 va merge la Muzeul Bucovinei, parte a vizitei la care jurnaliştii nu au acces, iar la ora 12.00 se va desfăşura ceremonia oferirii Drapelului Naţional al României, la Cetatea de Scaun a Sucevei. Cu această ocazie, preşedintele României va susţine o alocuţiune. În programul anunţat nu figurează nici o conferinţă de presă şi nici vreun moment la care preşedintele ar putea răspunde la întrebări adresate de jurnalişti.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai fost la Suceava în iulie 2015 şi în mai 2017.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Octombrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.