Dana HUMOREANU
Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, a fost joi la Rădăuți, unde în centrul orașului a fost instalat un panou cu sigla Bucovina, realizat de Consiliul Județean Suceava în 2018, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la unirea cu România. Panoul a fost dat jos în urmă cu câteva zile de pe fațada Casei de Cultură din Suceava, în cadrul acțiunii administrației locale, de îndepărtare a panourilor publicitare neautorizate de pe clădirile din zona centrală.
Flutur și-a exprimat regretul față de îndepărtarea panoului, i-a mulțumit primarului de Rădăuți, Bogdan Loghin, că i-a găsit amplasament în zona centrală a orașului și s-a angajat ca peste 4 ani să-l ducă înapoi la Suceava. „Eu și echipa mea am fost adeptul promovării Bucovinei. Unii s-au supărat că am pus Bucovina pe hartă. Panoul a fost dat jos de pe Casa de Cultură din Suceava și nu mă pot împăca cu gândul ca Bucovina să fie dată jos. Îi mulțumesc primarului de Rădăuți că a luat această siglă a Bucovinei pentru care am luptat mult și i-a găsit loc în centrul Rădăuțiului. S-o țineți aici, o s-o ducem înapoi la Suceava peste 4 ani. Mie mi se pare că Bucovina trebuie ridicată, nu coborâtă, chiar dacă unii o să înțelegeți o altă conotație”, a declarat Flutur.
Acesta a spus că este un om care de multe ori „vorbește în lacrimi despre Bucovina” și se închină la unioniștii Iancu Flondor și Ion Nistor, dar și la celelalte personalități care și-au pus amprenta pe istoria Bucovinei și a României.
Flutur s-a declarat supărat și de faptul că Parlamentul nu a organizat o ședință solemnă de Ziua Bucovinei, ba chiar nici Consiliul Județean nu a făcut acest lucru, așa cum se întâmpla în fiecare an.
„Am luptat mult ca Bucovina să fie repusă pe hartă, fiecare dintre noi. Noi, bucovinenii, parcă suntem prea modești și de multe ori vorbim în șoaptă. Mi-aduc aminte de ce se scria Bucovina pe munte. Pentru că ani de zile ne-am temut de ruși, să nu-i supărăm. Inclusiv la București trebuie să transmitem și transmit eu, de aici, din Rădăuți, de lângă catedrală, un mesaj: era normal și merita Bucovina o ședință solemnă a Parlamentului pentru Ziua Bucovinei, ca să nu mai spun că mă doare că nu este nici o ședință solemnă a Consiliului Județean, cum am ținut în fiecare an. Bucovina merită mult mai mult. Dacă nu era 28 noiembrie, unirea Bucovinei cu țara, dacă nu era 27 martie, unirea Basarabiei cu țara, nu era 1 Decembrie, Marea Unire. Despre asta cred că trebuie să vorbim mai apăsat pentru că parcă altfel și-ar aduce orice decident aminte despre această zonă”, a afirmat Flutur.
Liderul PNL a trecut în revistă zestrea turistică și culturală a acestei zone, accentuând că aici este o „populație creștină și profund credincioasă, tolerantă” și a avertizat că „nu trebuie să uităm nici un moment ce este în cealaltă jumătate de Bucovina”.
„Sărbătorim azi Ziua Bucovinei, dar jumătate din ea stă cu semnalele de alarmă prin buncăre și trebuie să ne îndreptăm gândurile spre frații noștri de la Cernăuți, din nordul Bucovinei, să ne rugăm pentru ei, pentru pace. De peste 1.000 de zile bieții frați ai noștri se chinuie cu acest război nedrept din partea Rusiei. Azi e un moment în care trebuie să strigăm mai apăsat despre unitatea românilor. Avem nevoie de mult mai multă unitate. Prea dezbinați suntem și o spune un om politic. Ca să fim recunoscuți, respectați și ajutați, cuvântul unitate trebuie să fie pe buzele noastre”, a mai spus Flutur, urându-le bucovinenilor „sănătate, putere, înțelepciune, credință și speranță”.
La rândul său, primarul Bogdan Loghin a apreciat că sărbătoarea din acest an are loc „în momente delicate”, și s-a întrebat retoric „ce vor spune cei care vin după noi despre faptele noastre și despre deciziile pe care trebuie să le luăm în momente cruciale?”.
„Mă rog lui Dumnezeu, pentru că văd elevi frumoși îmbrăcați în național și pentru că ne simțim în siguranță într-un stat al Uniunii Europene, cu protecția NATO, să facem față tuturor provocărilor care vin în perioada următoare, dar nicidecum să nu uităm de valorile noastre pe care trebuie să le îmbrățișăm cu toții. Așa că pentru noi sau cel puțin pentru mine vă spun că indiferent de vremurile care vor veni, credința, tradiția, familia și dragostea față de aproapele vor prima întotdeauna”, a spus Bogdan Loghin.
Tot de Ziua Bucovinei, Gheorghe Flutur, deputații Ioan Bălan și Bogdan Gheorghiu și primarul din Putna, Gheorghe Coroamă, au participat la slujba religioasă de la Mănăstirea Putna și la programul omagial organizat aici, cu elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus și elevi de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. La mormântul voievodului Ștefan cel Mare, Flutur s-a închinat și a depus o jerbă de flori.