Monitorul de Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat la învestirea primarului din Moldovița, Alin Boșutar

Dana HUMOREANU

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat, vineri, la învestirea noului primar al comunei Moldovița, Alin Boșutar, împreună cu mai mulți membri din PSD Suceava.

Șoldan s-a declarat impresionat de numărul mare de localnici, „în jur de 300 de persoane”, care au fost prezenți la constituirea Consiliului Local și la învestirea celui pe care l-au creditat cu încredere să le fie primar pentru următorii patru ani.

„L-am simțit foarte emoționat pe Alin și i-am spus că e bine să ai emoții, pentru că asta înseamnă că îți pasă. Eu îl înțeleg cel mai bine, pentru că știu prin ce am trecut cu două zile în urmă, când am depus jurământul în calitate de președinte al Consiliului Județean Suceava. E o responsabilitate foarte mare pe care ne-am asumat-o pentru următorul mandat. Oamenii care și-au dorit schimbarea, atât la Moldovița, cât și la conducerea județului, au așteptări foarte mari de la noi”, a transmis Gheorghe Șoldan, printr-un comunicat de presă.

Acesta a subliniat că pentru a răspunde așteptărilor sucevenilor este necesar ca primarul, președintele deliberativului județean și parlamentarii să facă echipă „unită și puternică”, astfel încât să fie implementate cât mai multe proiecte de dezvoltare a județului.

„E important să tragem în aceeași direcție și să facem tot ce stă <în puterile și priceperea noastră>, cum spune și jurământul pe care l-am depus, <pentru binele oamenilor>”, a mai spus Gheorghe Șoldan. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.