Monitorul de Suceava Deces

Preotul Ionel Marian s-a despărțit de această lume cu demnitate și credința că “este important cum trăiești, ca să nu mori de tot sau în zadar”

Stelian BORHAN

Ionel Marian, preotul mult iubit de oamenii care l-au cunoscut și cărora le-a fost duhovnic, a încetat din viață în după-amiaza zilei de 20 ianuarie. S-a născut pe 17 aprilie 1955, în comuna Rădășeni, iar faptul că s-a născut în zi mare (la data la care s-a născut s-a sărbătorit în acel an Învierea Domnului ), a fost ca un semn divin pentru ceea ce avea să îi marcheze viața. A devenit preot și l-a slujit pe Dumnezeu!

 Între 1962 și 1970 a urmat cursurile școlii generale în satul natal, Rădășeni, iar în copilărie familia i-a deschis drumul spre credință, astfel că a participat la pelerinajele organizate la mănăstiri unde trăiau preoți precum Paisie, Cleopa, iar unul dintre preoții care i-au fost exemplu a fost preotul paroh din Rădășeni, Modest Antonovici, succesor al părintelui Haralambie Teodoriu. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic de la Neamț, în perioada 1970-1975, perioadă în care a avut parte de modele precum părintele profesor Arhimandritul Ioan Ivan. În anul 1975 a fost admis, în urma examenului susținut, la Institutul teologic de grad universitar București (secția Pastorală), iar timp de un an (1975 și 1976) a satisfăcut stagiul militar. Între anii 1976 și 1980 a urmat cursurile facultății, iar la final a susținut teza de licență cu tema: „Sinergie și transfigurare în teologia ortodoxă”. În anul 1978 s-a căsătorit cu o tânără din zona Bacău (Magda), iar un an mai târziu, în 1979, se naște primul copil al tinerei familii, Teodor – Constantin.  

În luna decembrie a anului 1980 a fost hirotonit diacon la Iași, de Înaltpreasfințitul Teoctist, Mitropolitul Moldovei de atunci, și tot în aceeași lună este numit preot la parohia Sasca, cu cele 5 sate și 3 biserici. Între 1 decembrie 1980 și 1 aprilie 1992, și-a desfășurat activitatea preoțească, gospodărească și filantropică în parohia Sasca și la „Spitalul de bolnavi cronici”, din Sasca Mică. În 1986 s-a născut al doilea copil al familiei, Cristina, care din nefericire la doar 6 luni de la naștere a decedat.  În anul 1988, familia s-a bucurat de venirea pe lume a  Monicăi – Elena. Câțiva ani mai târziu, în 1992, a fost transferat la parohia „Sfântul Ilie” din Fălticeni, unde a slujit împreună cu preotul Iordăchescu Ioan, până în 2008, când acesta a ieșit la pensie.  În anul 2003, fiul părintelui Ionel, Teodor – Constantin, licențiat în teologie și proaspăt căsătorit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, a fost hirotonit preot (27 octombrie) și a devenit slujitor la parohia „Sfântul Ilie”, alături de tatăl său. Aici au slujit împreună până în anul 2011, când părintele Teodor a încetat din viață din cauza problemelor de sănătate. Atunci, o parte din inima preotului Ionel Marian s-a frânt, cum el însuși a spus.

Din anul 2012, părintele a fost alături de preotul co-slujitor Tudorel Neculau, până când s-a pensionat,  în anul 2020. A slujit așadar aproape 30 de ani la parohia „Sfântul Ilie”, timp în care a cunoscut mulți oameni, o parte dintre aceștia devenindu-i foarte apropiați. Un moment important din activitatea părintelui Ionel Marian a fost cel din anul 2005, când au fost aduse și lăsate în dar părticele din moaștele celor mai vechi sfinți martiri de pe teritoriul țării noastre, Sfinții Epictet și Astion, de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului.

După o suferință pe care a îndurat-o cu demnitate, părintele Ionel Marian se desparte de această lume și pleacă în una mai bună, acolo unde Bunul Dumnezeu i-a pregătit un loc să slujească printre îngeri. Acum, când corpul neînsuflețit este depus în biserica în care a slujit cu devotament, Biserica Sf. Ilie, se cuvine să îi aducem un pios omagiu și să îi păstrăm amintire veșnică.  Apreciat pentru sfaturile și învățăturile pe care le dădea fiecărui om, după nevoi, părintele Ionel Marian va rămâne un exemplu pentru comunitatea din Fălticeni și nu numai. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.