Adelina TALPALARIU
Paul Burcă, din clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Vatra Dornei, a obținut Premiul I în cadrul Concursului Național de Fizică „Evrika”, de la finele lunii octombrie, de la Brăila.
La secțiunea la care a concurat, Paul s-a clasat pe podium cu cel mai bun punctaj (25.50), elevul fiind pregătit de profesorul de fizică Constantin Obreja.
Lotul județului Suceava a fost format din șase elevi din clasele VII – XII, care au fost însoțiți de prof. Constantin Dumitru, de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
A XXVIII-a ediție a competiţiei de fizică a reunit peste 160 de elevi din 31 de judeţe, din clasele VII-XII, elevi care s-au remarcat în mod deosebit la olimpiadele naţionale şi internaţionale de fizică, în anul şcolar anterior.
Concursul Naţional de Fizică “Evrika” are ca scop formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice domeniului ştiinţelor la elevii cu aptitudini şi motivaţi pentru acest domeniu, atragerea elevilor către studiul ştiinţelor, în general, şi către studiul fizicii, în special, precum şi identificarea elevilor capabili de performanţă în acest domeniu.
Concursul este finanțat de Ministerul Educației Naționale.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Noiembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.