Monitorul de Suceava

Premiu de aproximativ şapte milioane de euro la tragerea Loto 6/49 de duminică

 

Loteria Română pune în joc, duminică, la Tragerea Specială Loto 6/49 a Floriilor, un premiu de aproximativ şapte milioane de euro.

La categoria I se înregistrează un report de peste 28,5 milioane de lei, iar pentru Tragerea Speciala Loto 6/49 a Floriilor fondul de câştiguri va fi suplimentat cu 100.000 de lei, potrivit Loteriei Române.

Ultima dată premiul de categoria I la Loto 6/49 s-a câştigat în data de 14 decembrie 2008 şi a fost în valoare de aproximativ 290.000 de euro.

Cel mai mare premiu din istoria acestui joc s-a câştigat în data de 27 ianuarie 2008 şi a fost în valoare de 12,45 milioane de euro.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Aprilie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.