Monitorul de Suceava

Premierul Ciolacu spune că sucevenii vor avea o surpriză plăcută anul viitor cu Autostrada A7 și că centura Humorului se va construi

Dan COMAN

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat după o întâlnire cu antreprenorii suceveni că sunt șanse ca autostrada A7 de la Pașcani la Suceava să prindă contur chiar de anul viitor. Marcel Ciolacu a precizat că întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri din județ a fost un privilegiu pentru el și că după discuțiile cu aceștia „m-am încărcat cu lucruri din viața reală”. În același timp, Marcel Ciolacu a precizat că după ce a participat la ședințele de învestire a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și a primarului Sucevei, Vasile Rîmbu, ambii PSD, a stabilit împreună cu aceștia mai multe proiecte prioritare.

„Am cu domnul Șoldan o groază de proiecte de rezolvat. Normal că m-a luat și domnul primar Vasile Rîmbu și m-a scos la careu împreună cu domnul Șoldan. Cred că ei doi erau deja vorbiți și au început cu proiectele”, a spus Ciolacu. El a făcut referire în primul rând la autostrada A7 de la Pașcani la Suceava, precizând că în momentul de față sunt scoase la licitație ambele porțiuni din acest tronson. „În acest momentul s-a dat drumul la licitație pentru extinderea A7 până la Suceava. Și dacă mergem în același ritm în care a mers A7, s-ar putea să aveți surprize plăcute începând de la anul”, a spus prim-ministrul României. El a dat asigurări că și șoseaua de centură a orașului Gura Humorului, parte din Autostrada Nordului, va fi construită.

„Pentru centura Humorului am făcut indicatorii tehnico-economici și urmează licitație. E un pic cam scumpă, de 500 de milioane de euro, dar acum, dacă domnul Șoldan insistă atât de mult, o să trebuiască să o facem”, a încheiat Marcel Ciolacu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.