O serie de imagini porno care l-ar înfățișa pe directorul Școlii Gimnaziale Brodina dezbrăcat, expunându-și ostentativ organele genitale, au aprins întreaga comunitate de elevi și părinți din Brodina și Falcău. Fotografiile indecente cu directorul Vasile Ursulean circulă de mai bine de două zile pe diverse grupuri de WhatsApp, părinții revoltați cerând măsuri urgente din partea instituțiilor cu putere de decizie.
Ceea ce este mai grav, spun ei, este că aceste imagini ar fi fost trimise de directorul Ursulean unei eleve de gimnaziu din Falcău, la clasa căreia acesta predă fizica.
Eleva ar fi dat imediat totul în vileag, în ciuda insistențelor directorului de a păstra discreția, susțin părinții.
Imaginile îl surprind pe bărbatul în jur de 60 de ani complet gol, în diferite camere (dormitor, baie), multe cu fața la vedere.
„Directorul nu este la prima abatere, a avut multe derapaje, dar a fost susținut politic, este din PNL, și nu s-au luat măsuri. Sunt sesizări din 2007 cu privire la comportamentul lui, inclusiv la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Imaginile le știe tot satul. El este un om vulcanic, cu multe apucături cum nu trebuie, elevii se tem de el. Din câte am auzit, și-a dat demisia după acest scandal sau urmează”, susține unul dintre părinții de la școala din Brodina, care ne-a semnalat incidentul scandalos.
Directorul nu a putut fi contactat telefonic, în schimb primarul comunei, Vasile Uhliuc, a povestit că a avut o confruntare directă cu directorul Ursulean, însă acesta nu a recunoscut că el ar fi trimis pozele.
„A negat, însă l-am rugat să facă un pas în spate în cazul în care el a trimis acele poze elevei”, a spus primarul Uhliuc.
De asemenea, reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava spun că părinții încă nu au depus nici o plângere pe adresa instituției.