Monitorul de Suceava Rugby

Portugalia, cu humoreanul Macovei în staff, vrea să se antreneze trei zile la Suceava, înainte de meciul cu România de la Botoșani

Florin PAIU

România și Portugalia vor juca un meci decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială de Rugby din 2027 în data de 15 februarie, pe stadionul Municipal din Botoșani, partida contând pentru Campionatul European de rugby.

Cum este vorba de un meci crucial, portughezii vor sta în județ în jur de o săptămână și au reușit să îl coopteze în staff pentru acest meci chiar pe Mihai Macovei, fostul căpitan al Naționalei de Rugby a României, retras din activitatea de performanță de aproximativ un an de zile.  

Contactat de Monitorul de Suceava, Mihai Macovei ne-a declarat că este invitat în staff-ul Portugaliei pentru meciul cu România și a făcut o solicitare către Primăria municipiului Suceava, prin care se cere acordul ca portughezii să poată efectua trei antrenamente pe stadionul Areni, în zilele de 12, 13 și 14 februarie.

Mihai Macovei este în relații foarte bune cu preparatorul fizic și cu unul dintre antrenorii Portugaliei. Acesta din urmă l-a antrenat la ultima echipă de club din Franța la care a jucat Mihai, Arcachon.

Un răspuns oficial al Primăriei Suceava nu a venit însă, dar logic ar fi să nu există vreun impediment.

Prezența unei echipe naționale din top 20 mondial la Suceava, eventual cu un antrenament deschis pentru public,  nu poate fi decât o șansă de a promova acest sport și a le da șansa copiilor din Suceava și Humor care practică rugby să vadă la lucru jucători din elita mondială.    

Naționala de rugby a României începe de astăzi o serie de trei meciuri cruciale pentru calificarea la Cupa Mondială de Rugby din 2027.

Românii vor juca pe stadionul Național Arcul de Triumf din Capitală, cu Germania (vineri, de la ora 18.00, în direct pe TVR 1), pe 8 februarie, în deplasare, cu Belgia, iar apoi, pe 15 februarie, cu Portugalia, la Botoșani.

Cu două victorii din trei meciuri, România își asigură calificarea la Cupa Mondială de rugby din 2027, care va avea loc în Australia.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 31 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.