Poliţia, despre folosirea forţei în cazul Boureanu: Legea permite atunci când o persoană este agresivă. Există toleranţă zero faţă de poliţiştii care se abat de la lege
Mediafax.ro
Poliţia Română susţine, referitor la plângerea formulată de Cristian Boureanu, potrivit căreia ar fi fost agresat de poliţişti, că legea permite folosirea forţei când o persoană este agresivă, precizând că există toleranţă zero faţă de poliţiştii care se abat de la lege, scrie Mediafax."În cazul plângerii penale a domnului Boureanu, dosarul penal e instrumentat de magistraţi care vor analiza întreaga situaţie. Referitor la folosirea forţei de către poliţişti, conform legii 218 şi a manualului de intervenţie, poliţistul poate folosi forţa când o persoană se manifestă agresiv. Există toleranţă zero faţă de poliţiştii care se abat de la litera legii", a declarat Ştefan Marius Eugen, adjunct al şefului Poliţiei Capitalei.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Iunie 2017.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.