Monitorul de Suceava

Poliția Suceava face recrutări pentru peste 1.600 de posturi de agent, la două școli din țară

Florin PAIU

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava se află în plină campania de recrutare și selecție a candidaților care își doresc să urmeze o școală de poliție și să devină viitori subofițeri de poliție.

Pentru acoperirea deficitului major de polițiști, cifra de școlarizare din acest an cuprinde peste 1.600 de posturi. Î

nscrierile au început pe 23 septembrie și continuă până pe 6 noiembrie.

Cele mai multe locuri sunt la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina - 1340, din care 20 pentru romi și 10 pentru alte minorități. Alte 300 de locuri sunt disponibile la Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca. 

Printre altele, candidații trebuie să să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic, să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere, să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat sau să prezinte adeverință care atestă că au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea 2023, să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea și să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni.

Un alt detaliu important, cei interesați trebuie să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe faţă şi/sau gât, precum şi în alte zone ale capului sau tatuaje ori elemente ornamentale prezente pe alte zone ale corpului care să reprezinte sau să semnifice simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violenţă, ură sau discriminare ori să aibă conotaţii politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0230203112/0230203114 sau pe site-ul I.P.J. Suceava, http://sv.politiaromana.ro , Secțiunea Carieră – Admitere școli postliceale sesiunea octombrie 2024 – decembrie 2024.

Recrutări se fac și pentru școli de subofițeri pompieri și jandarmi.

Astfel, au fost scoase la concurs 300 de locuri la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă din Boldești.

Cele două Școli Militare de Subofițeri Jandarmi din țară au dat și ele startul unei noi sesiuni de admitere, cifra de școlarizare cuprinzând 700 de locuri. Pentru Moldova, centrul zonal de selecție este Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Petru Rareș" Fălticeni.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.