Poeții Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu, uniți prin creație într-o poveste de dragoste, într-un remember la USV

Sala Auditorium ”Joseph Schmidt” din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit marți seara un tandem poetic și cultural Nichita Stănescu-Gabriela Melinescu, aducând în fața publicului povestea de dragoste a celor doi mari dispăruți împreună cu poezia din creația lor. Evenimentul a fost organizat în colaborare de către Școala de Vară Cumpătu, reprezentată de omul de cultură Ștefan Mustață, și Universitatea ”Ștefan cel Mare”, purtând denumirea uneia dintre creații, ”Această țară de vis”.

În cadrul Școlii de Vară de la Cumpătu, Paul Mustață a promovat de-a lungul timpului marile valori ale literaturii române. Într-o perioadă grea, în care tinerii își găsesc cu greu reperele culturale, organizatorul evenimentului vine în întâmpinarea lor cu o serie de prezentări ale operei și activității unor mari creatori români, tocmai pentru a-i familiariza cu aceste personalități care au ridicat cultura românească.

Înaintea prezentării în tandem a poemelor purtând semnătura celor doi poeți, Paul Mustață a vorbit despre marele poet și dragostea pentru Gabriela Melinescu, care i-a marcat creația: ”Dacă din punct de vedere literar Nichita Stănescu este recunoscut astăzi ca fiind cel mai mare poet modern al literaturii române și, după cum spunea poetul Ștefan Augustin Doinaș, <Nichita Stănescu este cel mai mare dar făcut literaturii române>, în același timp el rămâne controversat, pentru că a scris o poezie modernă, cu un acces nefacil, abstract pe de o parte și profund filozofic pe alta. Nu era genul perfecționist, nu-și definitiva lucrările sau chiar își dicta poemele, lucru care ar fi putut să te ia prin surprindere uneori. Cum a trăit, exact așa a și creat, a avut o viață de film și, cum spunea Andrei Pleșu, în ultima jumătate de secol Nichita este singurul care a creat o legendă.”

O poveste de dragoste care le-a marcat tinerețea și creația

Povestea comemorată la USV cu atât mai mult fascinează, pentru că reprezintă  o poveste de dragoste dintre doi poeți importanți ai vremii, o relație copleșitoare, pe cât de tensionată în sens pozitiv al iubirii, pe atât de intensă și din punct de vedere al despărțirii și consecințelor acesteia.

Paul Mustață remarca: ”Cei doi îndrăgostiți practic au dat totul în povestea asta și au pierdut totul. Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu s-au întâlnit la un cenaclu și a fost dragoste la prima vedere. S-a mutat la ea și în perioada de câțiva ani cât s-au iubit și au stat împreună, Nichita a creat cele mai importante volume de poezie. Scriau împreună, își citeau amândoi lucrările, relația lor fiind și de tovărășie, și de ucenicie. Gabriela Melinescu și-a păstrat însă linia ei foarte originală stând în umbra lui, dar l-a ajutat în a-și aduna poemele risipite de multe ori și a le edita. Era greu însă să conviețuiești cu un om ca Nichita, înconjurat de mulți prieteni și adulat de femei frumoase, fapt ce i-a adus pe cei doi într-o situație limită care a provocat despărțirea lor. La trei ani de la despărțire, intrând într-o relație cu un editor suedez, Gabriela Melinescu părăsește România pentru a emigra în Suedia, în 1975. Aici ea a continuat să-l traducă și să-l promoveze pe Nichita, el fiind propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură în 1979, alături de Luis Borges și de scriitorul grec Odisea Elitis.”

După o muncă de ani de zile, Paul Mustață a reușit să pună poemele semnate de cei doi autori într-un gen de tandem, încercând să reamintească tinerei generații importanța limbajului și calitatea limbii. Inspirat și puternic în metaforele lui, Nichita poate face față singur acestei alienări ale limbii române de astăzi. Realizatorul acestui tandem poetic a beneficiat de implicarea în recitarea poemelor a marii actrițe Maria Ploae. Ceea ce a rezultat reprezintă un experiment în care autorul a exprimat în imagini aceste poeme aparținând celor doi poeți, citite în tandem. Momentul a reprezentat și un recviem la dispariția Gabriele Melinescu, care s-a stins la Stockholm, la finele lunii octombrie.

Între tinerii aflați în sală și invitații evenimentului s-a aflat și prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector USV, care a întâlnit-o cu ani în urmă pe Gabriela Melinescu, când creația sa poetică a fost răsplătită cu premiul ”Eminescu”. La rândul său a vorbit despre lumea poetică născută de relația celor doi mari poeți: ”Nichita Stănescu a fost o magie, era o legendă. Toată lumea știa de Nichita Stănescu, volumele se vindeau în mii și mii de exemplare. A fost un vis și sub semnul ăsta  am trăit în anii 80, când creația lui îți dădea un semn de libertate. Celebrul volum ”11 elegii” semnat de marele poet a fost scris în acea cameră în care s-a consumat această iubire pasională și devoratoare între el și Gabriela Melinescu. Ea a trăit apoi în Suedia, într-o lume pur poetică, care evident avea rădăcinile în perioada de tinerețe. Astăzi limbajele poeziei se schimbă, tipul de discurs e altul, sensibilitatea noastră se schimbă, dar marii poeți supraviețuiesc. Întoarcerea la poezia lor este întoarcerea la o mare poezie care ne ajută, ca toată marea literatură, să devenim mai buni.” 

Să tragem speranța dezvoltării în viitor a acestui proiect, marcat de această poveste incredibilă, într-un poem cinematografic care să reflecte această frumoasă și plină de realizări perioadă din viața celor doi mari poeți.