Daniela MICUŢARIU
Casa de Poezie Light of ink și Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub, în parteneriat cu Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și Editura Cartex, organizează sâmbătă, 15 februarie 2025, începând cu ora 18.00, Seara de Poezie 5 (serile 2025 iarna), ce va avea loc în Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub (municipiul Suceava, Strada Bistriței 8, Cartier Obcini).
Invitata ediției este poeta Alexandra Negru, care își va lansa volumul „departe de nava-mamă” (Editura Cartex, 2024; colecția Amaterasu, redactor Ramona Boldizsar). Prezintă poetul Vlad Sibechi, cronicar literar. Moderatoare, poeta Adela Șulea. Debutează la Seara de Poezie 5 poeta Loriana Bujdei.
Alexandra Negru (n. 1993, Suceava) este poetă și jurnalistă. Membră a Cenaclului Zidul de Hârtie din Suceava. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. A cochetat o vreme cu jurnalismul local & copywriting, apoi a emigrat în Anglia în 2017, unde locuiește și în prezent. A debutat în 2016 cu volumul „deviant” (Editura Paralela 45), volum nominalizat la premiul „Mihai Eminescu“ - Opus Primum. A publicat pe platforme literare & în reviste de profil: O mie de semne, Timpul, Vatra, New York Magazine ș.a. I-au apărut grupaje în antologii: Ziduri între vii (2014), Subcapitol (TracusArte, 2015), Zece ani (Alexandria Publishing House, 2018).
Loriana Bujdei (n. 2006, Rădăuți) este poetă. Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Câștigătoare a premiului al III-lea la etapa națională a Concursului de creație literară „Tinere Condeie”. Pasionată de actorie. Este îndrumată de profesoara Maria Epatov. Organizator: prof. Gheorghe Cîrstian, Casa de Poezie Light of ink. Coorganizator: Robert Șröder, Palo Santo România.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.