Florin PAIU
La Biserica „Sfinții Arhangheli” din Ițcani, preluată de o perioadă de timp de preotul paroh Gabriel Herea, va fi organizat un eveniment special care va avea drept punct central reamplasarea pisaniei originale a locașului de cult.
Biserica a fost ridicată în anii 30 ai secolului trecut, iar pisania a fost dată jos de pe biserică după instaurarea regimului comunist.
Placa a rămas în podul bisericii, de unde a fost readusă la lumină de actualul preot paroh, Gabriel Herea. Acesta a obținut binecuvântarea Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, privind reamplasarea pisaniei acolo unei îi este locul.
Pisania a dispărut din motive lesne de înțeles la acea vreme. Apar două nume care erau indezirabile pentru regimul comunist, Regele Carol al II-lea și Mitropolitul Bucovinei din acea perioadă, Visarion Puiu.
Placa este restaurată, iar pe 21 februarie va avea loc ceremonia de reamplasare a pisaniei originale:
”Această Sfântă Biserică cu hramul <Sf. Voevozi> din Parohia Gara Ițcani, județul Suceava, s-a început în anul 1933 și s-a terminat și sfințit în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al României, în anul 1938, de Mitropolitul Visarion, cu cheltuiala locuitorilor și cu sprijinul Mitropoliei Bucovinei”, scrie pe pisania originală, care a stat zeci de ani în podul bisericii.
În cadrul evenimentelor care vor mai avea loc pe 21 februarie la Parohia „Sfinții Arhangheli” Ițcani, tot la propunerea preotului Herea, se va înființa Centrul de Tineret Ecclesia, în rețeaua Centrelor de Tineret Ecclesia ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În cadrul acestui centru se vor organiza constant activități cultural-catehetice pentru tineri și copii din parohia Ițcani.
Un eveniment inaugural pentru tineri și copii va avea loc în data de 21 februarie, când Centrul de Tineret Ecclesia al Parohiei Ițcani va porni oficial la drum.
În aceeași zi, pe foișorul de la fântâna bisericii va fi amplasată o placă de marmură cu următorul text:
”Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în cadrul Parohiei Sfinții <Arhangheli> Ițcani din municipiul Suceava, au fost inaugurate activitățile Centrului pentru Tineret Ecclesia. 21 februarie 2025”.