Florin PAIU
Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost accidentat mortal de o mașină, luni seară, în timp ce traversa, între Gura Humorului și Mănăstirea Humorului.
Accidentul a fost surprins și de camerele de supraveghere, iar imaginile sunt șocante. Pietonul a văzut mașina, dar totuși a traversat, mărind pasul, convins că are timp să treacă. Autoturismul Audi, care venea cu viteză foarte mare, l-a lovit extrem de violent pe bărbatul de 65 de ani.
Pietonul a fost aruncat în sus metri buni și nu a avut nicio șansă de supraviețuire.
Accidentul a avut loc în jurul orei 19.30, pe strada Ștefan cel Mare din Mănăstirea Humorului, așadar în localitate. Mai mult, impactul s-a produs în zona unei intersecții, unde șoferul ar fi trebuit să adapteze viteza.
Din ancheta echipei de cercetare rutieră de la Poliția Gura Humorului rezultă că Iliuță Macovei, în vârstă de 21 de ani, din Mănăstirea Humorului, aflat la volanul mașinii Audi A4, care circula pe direcția dinspre centrul comunei Mănăstirea Humorului spre Gura Humorului, în momentul în care a ajuns la o intersecție nedirijată, l-a surprins și accidentat pe pietonul Petru S., în vârstă de 65 ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis, din partea dreaptă spre stânga șoferului.
Autoturismul l-a lovit pe pieton pe contrasens, probabil tânărul șofer încercând să evite victima.
Echipajul medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava - Substația Gura Humorului deplasat la fața locului a constatat decesul pe loc al bărbatului în vârstă de 65 de ani.
Este genul de accident în care se va ajunge probabil la dispunerea unei expertize, pentru stabilirea vitezei cu care rula tânărul șofer.
În mod evident, accidentul nu poate fi pus doar pe seama unei traversări imprudente, mai ales că sectorul de drum este în localitate.
De altfel, în cadrul anchetei preliminare a polițiștilor de la Compartimentul Rutier Gura Humorului s-a mers din start pe o culpă comună: ”Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că vinovați de producerea accidentului sunt atât pietonul, care s-a angajat în traversarea drumului public în mod neregulamentar, cât și conducătorul auto, care a condus autovehiculul pe sensul opus de circulație, fără a adapta viteza de deplasare la trecerea printr-o intersecție cu circulație nedirijată”.
Ancheta va continua în cadrul dosarului penal deschis pentru ucidere din culpă.
De menționat că șoferul în vârstă de 21 de ani a fost verificat cu aparatele etilotest și drugtest și nu au rezultat indicii de consum de alcool sau droguri.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.