Monitorul de Suceava

Petrică Negrea, de la Pechea, în județul Galați: “Dacă reușesc să redau zâmbetul unei singure persoane e destul, deoarece nimic nu e mai frumos decât să devii semnificativ în viaţa cuiva”

Dan COMAN

 

Candidatul AUR Suceava la Senat, Petrică Negrea, s-a declarat impresionat de tragedia prin care au trecut locuitorii județului Galați în urma inundațiilor. “Am ajuns luni la Pechea împreună cu oamenii mei, cu care mi-am propus să ajutăm, la chemarea lui George Simion. Nu știam care e situaţia, aveam în gând doar imagini de la televizor sau de pe internet. Am luat cu noi strictul necesar pentru prima acţiune, urmând ca după evaluarea de la fața locului să mai aducem și altele, după necesități. Am intuit că pentru intervenția rapidă e nevoie de un buldoexcavator, o volă, o pompă, tot felul de unelte, dar și detergenți și alimente. Le-am adus cu noi”, a spus Petrică Negrea.

El a spus că prima impresie, care te șochează, este că ești complet lipsit de  putere în fața unei întinderi de lut, cât vezi cu ochii. “Ici și colo, jandarmi și militari de la Situaţii de Urgență, care încearcă să mute cu lopețile noroiul deja întărit din casele oamenilor. M-am bucurat să găsesc un echipaj de la ISU Suceava, care muncea de zor. În fața amplorii dezastrului, acțiunile lor par firave, ca o picătură în ocean”, a povestit Negrea.

El a spus că se aștepta să găsească mii de voluntari, sute de mașini și jumătate din Guvern. “Dar cred că aici autoritățile au salutat din tren. Probabil că prin alte zone pe unde au trecut, la fel, au făcut poză de grup, au plâns cu oamenii 10 minute, în fața camerelor, au transmis promisiuni și au plecat. M-am bucurat când George Simion a înţeles momentul de criză, a oprit toate motoarele electorale și ne-a chemat să ajutăm oamenii. Acum suntem în stabilirea secvențelor de acţiune. Au venit constructorii, ne zic ce să facem și noi ne apucăm deja de lucru. În acest domeniu, AUR are specialiști de elită”, a transmis candidatul AUR Suceava pentru Senat.

El a adăugat că, personal, s-a atașat de doamna Daniela Oană, care a rămas cu casa nelocuibilă și a spus că speră să înceapă lucrările de reconstrucție chiar cu locuința acesteia. “Dacă reușesc să redau zâmbetul unei singure persoane e destul, deoarece nimic nu e mai frumos decât să devii semnificativ în viața cuiva”, a încheiat Petrică Negrea.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.