Adelina TALPALARIU
La finele săptămânii trecute s-a desfășurat etapa locală a Olimpiadei de limba germană modernă, competiție care a atras 142 de elevi de gimnaziu și liceu.
Organizatorii au repartizat candidații în trei centre de concurs, astfel: Suceava - Școala Gimnazială Nr. 1, Rădăuți - Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Vatra Dornei - Școala Gimnazială Nr. 4.
„Felicitări elevilor și profesorilor îndrumători pentru participarea numeroasă! Mulțumim membrilor evaluatori pentru colaborarea excelentă și școlilor organizatoare pentru implicare”, a transmis inspectorul școlar pentru limbi moderne - limba engleză, prof. Gabriela Parascheva Hisem.
Potrivit acesteia, etapa județeană este programată pentru data de 6 martie.
Faza națională se va desfășura în județul Alba, în perioada 7-13 aprilie.