Personalităţile ar trebui să moară de două ori

Am văzut cum moartea fotbalistului Nicolae Dobrin a fost transformată într-un circ mediatic şi se pune întrebarea cum de familia a permis toată hărmălaia asta de la căpătâiul defunctului, cu interviuri şi paparazzi. Nici Adrian Păunescu nu s-a putut abţine, versurile plesnite de el semănând cu o cravată ţipătoare la o ceremonie funerară. „Astfel, după o viaţă de artist/ Şi după-atâtea faulturi mortale, / Un pic mai obosit, un pic mai trist/ Ne părăseşte prinţul din Trivale...” Ce zile am ajuns, să citez din Păunescu... Serios, dar care-or fi faulturile alea mortale, fiindcă nu ştiu dacă mai e viaţă fără griji ca a fotbaliştilor?

În aceste clipe, televiziunile îşi freacă mâinile, numărându-şi ratingul aducător de profit şi aşteptând cu înfrigurare o altă vedetă care să binevoiască să dea colţul. Un singur regret au totuşi televiziunile: că n-au aflat modalitatea de a-l intervieva şi pe decedat, fiindcă ar fi dat bine pe sticlă o reporteriţă mică la fustiţă, care să întrebe: ”Stimate Nicolae Dobrin, cum vă simţiţi acum, când, iată, nu mai sunteţi decât în inima celor dragi?”

Televiziunile mai au un of dureros: că personalităţi precum fotbalistul Dobrin mor o singură dată. Dacă n-ar fi aşa încăpăţânate şi ar muri de mai multe ori, şi ratingul s-ar putea înmulţi.

Ei, se vede că mai sunt încă multe, foarte multe de făcut în domeniul audiovizualului. Nu-i uşoară nici viaţa televiziunilor.