Radu LUPAŞCU
Amplul proiect educațional care se află în derulare la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava și ale cărui activități au fost prezentate într-un alt articol al ziarului va beneficia în continuare de activități importante și prestația unor specialiști de marcă. Cu un parcurs îndelungat, proiectul intitulat Cultivarea stimei de sine la studenți. Strategii și politici organizaționale pentru succesul academic (CSSS) (cod: PROIECT CNFIS-FDI-2024-F-0263) va continua cu câteva activități importante în cursul lunii decembrie.
Astfel, un prim pas s-ar derula în cadrul continuării colaborării cu European Network for Academic Integrity (ENAI), prin participarea la conferințele comune, schimburi de bune practici și cercetări. Activitatea de colaborare va continua și în cursul anului viitor, când Școala Internațională de Vară ENAI a studenților doctoranzi va fi organizată la Suceava.
De asemenea, în cadrul proiectului, în zilele de 5 și 6 decembrie vor avea loc webinare susținute de Beatriz Moya, membru ENAI, adresate studenților doctoranzi din domeniile de cercetare din cadrul IOASUD-USV, inginerie, cu titlul „AI in Engineering Research: Navigating Integrity and Innovation", respectiv științe socio-umane, având titlul „Responsible AI Integration in Academic Workflows”.
Beatriz Moya este doctor în Științele Educației în cadrul Werklund School of Education de la Universitatea din Calgary, cu activitate în Educational Research Program, specializată în Leadership, Policy, and Governance. Studiile sale vizează analiza problemelor emergente și identificarea de soluții pentru a facilita transformările în instituțiile de învățământ superior, care sunt dedicate promovării integrității academice și a justiției sociale în practicile de predare, învățare, evaluare și cercetare. Ea a lucrat anterior, timp de zece ani, ca dezvoltator educațional în învățământul superior chilian, unde a condus comunități de practică pentru inovarea în predare și învățare și într-un program educațional de pionierat pentru asistenți de învățare.
În cursul zilei de 12 decembrie, în Aula USV, conf. univ. dr. Emilian Mihailov va susține o conferință cu tema „Etica tehnologiilor de realitate virtuală și simularea comportamentului moral”
Emilian Mihailov este conferențiar universitar la Facultatea de Filozofie a Universitatea din București. A publicat numeroase articole în reviste internaționale prestigioase despre implicațiile etice ale neuroștiinței, etica inteligenței artificiale și a tehnologiilor de bioameliorare, psihologia judecăților morale și a indignării în mediul online. În 2020, alături de o echipă internațională de savanți, pune bazele unui nou domeniu de cercetare – bioetică experimentală – care utilizează metodele experimentale din psihologie și științe cognitive pentru a contribui la soluționarea problemelor de etică aplicată. În prezent conduce Centrul de cercetare în etică aplicată al Universității din București și dezvoltă proiecte cu Centrul Uehiro de Etică Practică al Universității din Oxford şi cu Institutul de Etică Biomedicală al Universității din Basel. În 2024 a devenit membru al Young Academy of Europe pentru realizări științifice și lidership academic.
Alături de aceste activități derulate în cadrul proiectului, sunt organizate și traininguri pentru implementarea etică a utilizării inteligenței artificiale (IA) în cercetarea doctorală, sensibilizarea și conștientizarea studenților asupra beneficiilor, dar și a riscurilor utilizării neetice a IA în cercetare. Este realizată astfel și o actualizarea a platformei de verificare a similitudinilor cu modul de identificare a utilizării inteligenței artificiale.